Bilanţul concertului umanitar din Timişoara: 703 bilete vândute

Bilanţul concertului umanitar din Timişoara: 703 bilete vândute

Concert pentru Timişoara FOTO C.Duma

Primăria Timişoara a avut, din păcate, o misiune uşoară în a contabiliza veniturile obţinute de pe urma Concertului pentru Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform primarului Timişoarei, Nicolae Robu, pentru concertul rock de duminică, în care au fost prezente 14 formaţii, s-au vândut 703 bilete!
 
Preţul biletului a fost 50 de lei, iar suma strânsă din vânzări este de 35.150 de lei.

Au mai fost şi câteva firme din Timişoara care au făcut donaţii.

Continental a oferit 2.500 de euro, o altă firmă a donat 100.000 de lei, iar la faţa locului s-au mai făcut donaţii în valoare de 9.400 de lei. 

În final, s-a strâns un total de aproximativ 35.500 de euro. 
 
La concertul umanitar din Piaţa Libertăţii au concertat trupele Skywalkers, All Friends Band, Vest, Sonatic, Within the Nova, Rock Abil, Melting Dice, JazzyBIT, Implant Pentru Refuz, Survolaj, Bega Blues Band, Cargo, Pro Musica şi Phoenix.
 
Banii urmează să ajungă la Clinica de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, pentru repararea acoperişului afectat de furtună.
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: