UPDATE Autorităţile din Timiş, în alertă. Doi tineri de la un centru de reeducare au evadat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti şi jandarmi din Timiş îi caută pe doi tineri de 19 şi 21 de ani care a evadat de la Centrul de Reeducare Buziaş. Unul dintre tineri era condamnat pentru furt, iar celălalt pentru tăinuire.

UPDATE: Cei doi tineri au fost prinşi în judeţul Olt, unde au ajuns cu o maşină pe care au furat-o. 

UPDATE: Înainte de a fugi din centrul de reeducare, cei doi tineri căutaţi de zeci de forţe de ordine au atacat un angajat. 

Soare Claudiu Florin, în vârstă de 19 ani, condamnat la un an şi zece luni pentru furt calificat, şi Teglas Samuel, de 21 de ani, condamnat la doi ani şi 204 zile, pentru tăinuire sunt cei doi tineri evadaţi din Centrul de Reeducare Buziaş. Potrivit datelor furnizate de centrul din Buziaş, cei doi ar fi fugit din centru sărind gardul care împrejmuieşte unitatea.

„În vederea capturării acestor persoane, au fost dispuse măsurile specifice, respectiv alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul Centrului Educativ Buziaş, blocarea căilor de acces pe posibile direcţii de deplasare, precum şi cooperarea cu IPJ Timiş, IGPF, IGPR, IJPF Timiş, IJJ Timiş, Poliţia oraşului Buziaş şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj”, au transmis reprezentanţii Centrului de Reeducare Buziaş, unde a fost începută şi o anchetă administrativă care să stabilească în ce condiţii a avut loc evadarea.

A treia evadare din ultima perioadă

Evadarea celor doi tineri de la Buziaş vine la două săptămâni de la evadarea unui deţinut din Timişoara, prins la scurt timp după ce a fugit de la un punct de lucru, şi la o lună şi jumătate de la evadarea unui deţinut de la Penitenciarul Arad, care a evadat în 12 iulie de la un punct de lucru din Timişoara şi care nu a fost prins nici până în prezent. Deţinutul care a evadat şi nu a fost încă prins se numeşte Ion Murariu şi a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat în formă continuată.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite