PORTRET: George Hora născut să facă muzică
0Timişoreanul este unul dintre cei mai căutaţi producători şi compozitori din ţară şi şi-a pus deja amprenta pe o mare parte dintre piesele din topurile româneşti.
Talentul lui Hora este din ce în ce mai apreciat de artiştii de pe scena muzicală românească şi nu trece neobservat niciodată. Piesele produse de el sunt mereu în topuri şi stau acolo foarte mult timp. Vocea a fost un dar cu care timişoreanul s-a născut; familia sa a fost mereu alături de el şi l-a sprijinit în toate iniţiativele sale.
„Tata mi-a cumpărat o orgă să mă joc cu ea, să văd ce se întâmplă. Părinţii m-au îndrumat să fac şcoala, dar în domeniul care-mi place mie. M-au sprijinit de foarte multe ori la limită, cu risc mare”, a spus George. De aici, totul a mers ca uns şi ambiţia tânărului a fost să reuşească să facă ceva serios cu singurul lucru care îl pasiona.
Şi-a concentrat adolescenţa pe muzică
„Am fost autodidact şi am studiat mult acasă, până la 14 ani, când am început cursuri de pian şi de keyboard”, a spus timişoreanul. Pentru că ştia exact unde vrea să ajungă, George a făcut multe sacrificii pe care nu le regretă nici acum. „Eu nu am fost în cluburi în adolescenţă, nu am trăit ce au trăit alţii în jurul meu. Mi-am concentrat banii şi timpul pe altceva şi nu-mi pare rău de nimic”, a mărturisit Hora. Tocmai de aceea, a reuşit să studieze în paralel, timp de doi ani, percuţie, pian şi sunet de studio.
Seriozitate şi energie pozitivă
Acum are propriul studio, „Studio 66”, unde stă toată ziua şi lucrează la piese noi, mereu mai bune, iar numele lui a ajuns să fie un brand. Aceste lucruri îi dau încredere tânărului în viitorul său. George ţine foarte mult ca oamenii cu care lucrează să fie pozitivi şi să fie pe aceeaşi lungime de undă cu el. „Nu fac nimic cu nimeni dacă nu cunosc persoana respectivă. Nu are rost să fac muzică doar pentru că sunt contactat de cineva. Prefer să ajung să-i cunosc pe oamenii cu care trebuie să lucrez, să vedem dacă se leagă ceva”, a explicat tânărul.
Timişoreanul obişnuieşte să se dedice în totalitate muncii sale şi spune că cel mai bine este ca el să deţină controlul asupra muncii pe care o face. „Tocmai pentru că m-am implicat personal, de aia a auzit lumea de mine”, a spus artistul.
Chiar dacă se află într-un punct al carierei sale când toate merg ca pe roade, Hora vrea mai mult şi spune că este frustrat doar de faptul că încă nu a făcut toate lucrurile pe care şi le-a pus în cap. „Nu mă gândesc să fac bani, vreau doar să fac muzică”, a spus tânărul.
Întrebări şi răspunsuri
Îţi place mai mult să cânţi sau să lucrezi în studio?
Înainte, mi-aş fi dorit să cânt, o vreme, dar m-am gândit că nu sunt cel mai potrivit să fac eu asta pentru că am adunat ceva experienţă în spatele scenei. Acum simt nevoia să cânt pentru că văd cumva cu alţi ochi chestia asta, am o altă viziune acum.
De ce ţi-ai numit primul single al tău „Elyo”?
„Elyo” este un termen pe care l-am inventat, pentru că piesa este foarte pozitivă şi am vrut ca titlul să exprime afectivitate, pozitivism, iubire, o stare de bine.
Ce hobby ai?
Eu mi-am transformat singurul hobby într-un mod de viaţă şi nu prea mai am timp de altceva. De obicei îmi caut hobby-uri în alte părţi ale muzicii, adică studiez lucruri din alte ramuri muzicale.
Ce-i place
„Îmi place sucul de caise, îmi place să cred că nu sunt cel mai bun în domeniul meu şi dacă sunt, sigur se naşte cineva mai bun ca mine în următoarele cinci minute, pentru că vreau mereu să evoluez să mă autodepăşesc“, a spus George Hora.
Ce nu-i place
„Nu-mi place mediocritatea şi nu-mi plac oamenii negativi, pentru că ei consumă energie degeaba. Energia trebuie consumată într-un mod pozitiv întotdeauna“, a mai spus compozitorul.
Profil
Născut. 25.03.1985, Beiuş
Studii. Facultatea de Muzică, Timişoara
Experienţă. Are în spate 10 ani de studio, producţie, şi compoziţie
Familie. Necăsătorit