Vânzătorii de carne de miel din pieţele timişorene, verificaţi “la sânge”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea de miel nu prezintă nici un pericol pentru consumatori
Carnea de miel nu prezintă nici un pericol pentru consumatori

Timişenii nu au motive de îngrijorare în ceea ce priveşte carnea de miel din pieţe. Posibilitatea unei intoxicaţii a fost exlusă de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş care au demarat controalele la vânzătorii de miei din pieţe, dar. Până acum, nu au constatat nici o neregulă.

O comisie mixtă de control formată din inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş, reprezentanţi ai jandarmeirei şi ai poliţiei au demarat controalele în pieţele timişorene. Vizaţi sunt, în primul rând, vânzătorii de carne de miel, dar şi cei care comercializează şi alt gen de produse de origine animală. Până acum nu au fost constatate nereguli la comercializarea cărnii de miel, dar au amenzile au curs cu duiumul la ceilalţi comercianţi. Peste 20.000 de lei a fost cuantumul total al amenzilor aplicate. Inspectorii DSV au confiscat 36 de kilograme de carne de porc, 28 de kilograme de mezeluri, 73 de litri de lapte şi 286 de ouă. Verificările vor continua şi săptămâna aceasta, atât în ceea ce priveşte carnea de miel, cât şi spacţiile avizate temporar pentru sacrificarea acestora.


Atenţie la ce cumpăraţi!


Reprezentanţii DSV au atras atenţia supra unor lucruri la care trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm carne de miel. Nu cumpăraţi carne de miel de la persoane şi din locuri neautorizate riscând după consum îmbolnăviri grave. Carnea de miel trebuie cumpărată numai din locuri autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampilă de control sanitar-veterinar. În aceste condiţii, aveţi garanţia unui produs sigur ce nu vă va afecta sănătatea. Ca o măsură de prevedere suplimentară este bine să observaţi la mielul cumpărat copita şi dentiţia specifice ierbivorelor (la dentiţie se va urmări în special lipsa caninilor). Carnea trebuie să fie elastică, să revină la forma iniţială, în cazul în care este apăsată cu degetul, şi să nu prezinte suprafaţă lipicioasă şi urât mirositoare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite