Înfrângere pentru „Poli” Timişoara în ultimul meci de pregătire din primul cantonament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimul meci al primului cantonament din Antalya, elevii lui Sabău au pierdut partida cu sud-coreenii de la Gyeongnam, scor 1-2. Golul bănăţenilor a fost înscris de Tiago Da Costa.

Ioan Ovidiu Sabău a început meciul în formula Supic – Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim – Curtean, Alexa, Bourceanu, Goga – Parks, Vazquez, iar în repriza a doua au evoluat Taborda – Da Costa, Mera, Brezinsky, Artiom Karamyan – Chiacu, Scutaru, Ionescu – Arman Karamyan, Magera, Mejia. Golul de onoare al bănăţenilor a fost reuşit de Tiago Da Costa.


„Poli” va reveni la Timişoara mâine după prânz, iar după câteva zile acasă, delegaţia bănăţeană va lua din nou drumul Turciei, pentru un al doilea cantonament, tot în Antalya. În perioada de pregătire programată între 30 ianuarie şi 12 februarie, alb-violeţii vor juca nu mai puţin de şase partide amicale, după cum urmează: 1 februarie - Shandong (China), 4 februarie - Spartak Moscova (Rusia), 7 februarie - două meciuri - unul cu Buducnost Podgorica (Muntenegru), celălalt cu Litex Lovech (Bulgaria), 10 februarie - Tavria Simferopol (Ucraina). Adversarul pentru ultimul amical, din 11 februarie, nu a fost încă stabilit. Vazquez, Nibombe, Parks, Mansour, Mejia şi Sepsi nu vor reveni mâine în ţară cu restul lotului. Cei şase sunt în urmă cu pregătirea şi vor rămîne în Antalya pentru a recupera.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite