FOTOGALERIE Crăciun de coşmar pentru şase familii din Turceni: nămol de un metru provenit de la termocentrală, în curţile caselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

parte din satul satul Sumaidane, din oraşul Turceni, se află sub nămolul provenit de la depozitul de şlam dens de la termoncentrala Turceni. Şase case şi trei gospodării sunt afectate. Apa cu cenuşă transformată în nămol a acoperit curţile gospodăriile, ajungând să depăşească chiar şi un metru. Pentru şase familii, Crăciunul din acest an este de coşmar.

Situaţie apocaliptică în satul Sumaidane, unde mai multe gospodării sunt acoperite de nămolul provenit din depozitul termocentralei. O conductă s-a spart, iar apa amestecată cu cenuşă a ajuns să inunde mai multe gospodării. Viaţa oamenilor s-a transformat într-un coşmar. Zece persoane au fost evacuate şi cazate la un hotel. Oamenii au salvat ce au putut din bunuri, dar multe au rămas sub nămol. „Nu pot să intru în casă. E apă cu nămol cu tot. Muncitorii lucrează. Este cenuşă cu apă. A intrat în baie. Am apucat să iau din casă frigider şi alte bunuri. Suntem în pericol. Cerem să ne mute de aici, deşi ne pare rău că am muncit o viaţă întreagă. Sunt terminată. Nu am putit să dporm toată noaptea de frică. La noi nu mai e Crăciun. Baia e stricata. Centrala la fel. Ne e frică noaptea. A fost de groază şi în pericol. E dezastru. Suntem îngropaţi în cenuşă. S-a ales praful de tot. Nu îmi trebuie despăgubiri. Să-mi facă locuinţa aşa cum a fost. De luni am anunţat că a venit apa. La mine în curte nămolul este de peste un metru“, a spus Gheorghe Brătuianu, victimă a dezastrului ecologic.

Familiile afectate vor fi despăgubite

Utilajele termocentralei au acţionat în ultimele zile pentru a scoate nămolul din gospodăriile localnicilor. Reprezentanţii termocentralei spun că familiile afectate vor fi despăgubite. „O să înlăturpăm toată cantitatea de cenuşă care a pătruns în curtile oamenilor. Din ce ştiu, în case nu a ajuns. O să facem toate reparaţiile care se impun la case şi la gospodării. O să despăgubim pe fiecare cetăţean în parte cu ceea ce rezultă din expertiză. Am făcut o primă constatare cu forţe proprii. La primărie se află un expert autorizat, care a început efectuarea expertizării. O să facem despăgubiri complete. Am evacuat mai mulţi cetăţeni care erau în pericol de a fi accidentaţi de acest fenomen. Au fost cazaţi la hotelul nostru. Le asigurăm hrana până când se vor putea muta în casele lor. I-am ajutat să-şi mute animalele şi le vom da lemne de foc. Facem tot ce este omeneşte posibil să înlăturam efectele acestui fenomen nedorit. Se va lucra non stop, doar în zilele de Revelion si Crăciun nu se va lucra. Nu există pericolul să se fisureze conducta, care va fi anulată. Consider ca nu mai există pericolul repetării acestui fenomen. Depozitele de zgură şi cenuşă reprezintă un factor de risc“, a spus Corneliu Diţescu, directorul termocentralei Turceni.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite