Târgu-Jiu: Investiţii de sute de mii de lei în cabinetele medicale şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciun elev nu a ieşit cu 10 din clasa a VIII-a
Niciun elev nu a ieşit cu 10 din clasa a VIII-a

Cabinetele medicale şcolare au intrat, începând de astăzi, în administrarea directă a Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Reprezentanţii instituţiei au precizat că vor investi zeci de mii de lei de la bugetul local pentru dotări şi medicamente în cele opt cabinete medicale ale şcolilor.

La nivelul unităţilor de învăţământ din Târgu-Jiu funcţionează opt cabinete medicale, unul fiind de stomatologie. Bugetul pe care primăria trebuie să îl primească de la Ministerul Sănătăţii pentru investiţii în aceste cabinete este de 1. 400. 000 de lei. În afară de această sumă, reprezentanţii Direcţiei de Patrimoniu vor achiziţiona pentru fiecare cabinet dotări de 50.000 de lei şi medicamente de 20.00 de lei. „Situaţia nu este deloc satisfăcătoare din punct de vedere al dotărilor materiale sanitare, care momentan asigură minimul de condiţii. Suntem printre primele opt judeţe din ţară care au preluat cabinetele în administrare directă“, spune directorul Direcţiei de Patrimoniu, Constantin Fârţă. La cele opt cabinet lucrează zece medici, 26 de asistenţi şi trei mediatori sanitari.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite