Pandurii se gândesc numai la victorie în meciul cu ASA Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Dinu, antrenor secund la Pandurii
Marian Dinu, antrenor secund la Pandurii

Pandurii joacă sâmbără, de la ora 18,30, pe propriul teren, împotriva echipei ASA Târgu Mureş, care este antrenată de Cristi Pustai, fostul tehnician al echipei gorjene.

Marian Dinu, antrenorul secund al formaţiei gorjene, a spus cădoar victoria este luată în calcul în meciul împotriva echipei ASA Târgu Mureş: „Indiferent de adversarul care îl vom întâlni, este foarte importantă victoria. Numai la asta ne gândim. Ne aflăm şi într-o situaţie puţin mai delicată de ceva mai mult timp. Am revenit pe o poziţie care nu ne onorează, nu ne-o dorim şi acesta este unul dintre motivele pentru care ne dorim foarte mult să câştigăm cele trei puncte. O victorie în meciul de sâmbătă sigur o să ne ajute să depăşim această linie şi plus de asta. O să fie şi o victorie de moral, pentru că după aceea ne aşteaptă o serie de trei jocuri într-o săptămână, incluzând şi meciul de Cupa României şi vrem să abordăm cu un moral ridicat şi cu puţin mai multă linişte la nivelul echipei, linişte între ghilimele, mă refer în primul rând la puncte şi la clasarea în clasament“.

Vor juca împotriva fostului antrenor

Jucătorii echipei gorjene vor juca împotriva formaţiei pregătite acum de fostul lor antrenor, Cristi Pustai. Marian Dinu spune că ASA ar putea avea un oarcare avantaj: „Nu cred că este un avantaj. Domnul Pustai este un antrenor care nu mai are nevoie de niciun fel de laudă. Este un antrenor care cunoaşte foarte bine marea majoritate a jucătorilor noştri. Este posibil să fie un avantaj pentru el, dar eu sunt convins că jucătorii noştri îşi doresc, nu neapărat că este dânsul acolo şi ar avea ceva cu el, îşi doresc foarte mult să depăşească această perioadă în care se află în acest moment echipa, acesta este primul gând al lor. Nu au nimic de demonstrat şi nici nu ar trebui să se gândească la lucrul acesta. Ei sunt jucători profesionişti şi, aşa cum am spus la început, este un loc care nu ne onorează şi nu ni-l dorim, cred că nimeni din cadrul echipei, din cadrul staff-ului tehnic, din cadrul staff-ului administrativ nu-şi doreşte locul pe care îl ocupă acum Pandurii“.

„Formează un grup mult mai experimentat decât al nostru“

Antrenorul secund al pandurilor spune că adversara de mâine are jucători valoroşi: „Ţinând cont că jucăm acasă, plecăm cu prima şansa, dar, după clasament, sigur că fiind pe locul pe care sunt, nu pot să spun că sunt favoriţi, poate favoriţi prin prisma faptului că formează un grup mult mai experimentat decât al nostru,  pentru că au în componenţă jucători care au fost pe la echipe de top din Liga I, au jucat în străinătate, au cochetat cu echipa naţională: Marius Constantin, Goga, Mureşan, Zicu. N’doye este un jucător extraordinar, dar am înţeles că se pare că are şi el probleme, dar până nu vedem nu avem de unde să ştim 100%, e vorba de acea accidentare care i-a apărut la ultimul meci de campionat“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite