Locul opt, obiectivul pandurilor la finalul turului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandurii Târgu Jiu au intrat de azi în programul normal de pregătire pentru meciul cu ASA Târgu Mureş din etapa a 11-a a Ligii I după ce la finalul săptămânii echipa a avut programat un meci amical în compania CSU Craiova.

Antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat dezamăgit de prestaţia echipei la meciul de verificare pierdut cu 3-0. Tehncianul a precizat că este optimist în urma jocului prestat în prima repriza: „Orice joc îţi poate arăta faţa echipei, mai bună sau mai rea. Într-advevăr a fost un joc care nu ne-a căzut bine, dar eu sunt optimist. A fost o primă repriză bună pentru noi, iar atunci când am avut o echipă aproximativ de ceea ce-mi doresc eu, nu pot să fiu foarte îngrijorat. Îngrijorător este că până la final am pierdut 3-0, fără drept de apel, puţin ruşinos şi asta trebuie să mă îngrijoreze şi pe mine şi pe colegii mei şi pe jucători.” 

„La lotul pe care îl avem, nu aveam voie să obţinem decât rezultate bune”

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat că e greu ca echipa să se claseze mai sus de locul opt la finalul turului. „După înfrângerea de la Cluj, am o senzaţie foarte ciudată, simt că, practic, trebuie să luăm acum totul de la început! Dacă băteam la Cluj, aveam acum 13 puncte şi reveneam în lupta pentru obiectiv. Până în iarnă aveam şansa de a ne clasa între primele şase echipe. Dacă am fi avut acum încă 5-6 puncte în plus, eram în obiectiv. Deci, nu ştiu dacă putem ridica ştacheta mai mult de locul 8 la finalul turului. Asta în condiţiile în care până la iarnă vom fi mai serioşi, dacă lăsăm nasul mai jos şi gura mai mică. Pentru că la lotul pe care îl avem, nu aveam voie să obţinem decât rezultate bune”, a spus Petre Grigoraş, pentru site-ul clubului Pandurii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite