O casă din Arcani, distrusă într-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a pornit de la coşul care prezenta deficienţe
Incendiul a pornit de la coşul care prezenta deficienţe

O familie din comuna Arcani a rămas fără un acoperiş deasupra capului, după ce locuinţa în care trăiau a ars în urma unui incendiu.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge flăcările. Focul a fost declanşat din cauza unor probleme la coşul de fum.

„La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, pompierii militari constatând că incendiul se manifesta generalizat atât la acoperişul construcţiei, cât şi la interior. S-a intervenit rapid pentru localizarea şi lichidarea incendiului limitând efectele acestuia şi posibilitatea de propagare la construcţiile învecinate.  Din fericire, nu au fost victime, nefericitul incident soldându-se doar cu pagube materiale.  Cauza probabilă a incendiului o reprezintă un coş de fum defect sau neizolat corespunzător faţă de materiale combustibile“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
incendiu
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite