Crimă tulburătoare într-un sat din Gorj, pe fond de gelozie. Victima, zdrobită şi cu numeroase muşcături pe corp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii legişti au constata că victima avea ficatul rupt                                                     Foto: Arhivă Adevărul
Medicii legişti au constata că victima avea ficatul rupt                                                     Foto: Arhivă Adevărul

Anchetatorii au oferit detalii despre crima înfiorătoare petrecută sâmbătă, 26 martie, în comuna Turburea, din judeţul Gorj. Criminalul a sunat la 112 pentru a anunţa omorul.

Medicii legişti au constatat că femeia de 49 de ani ucisă de soţul ei avea răni pe tot corpul. Leziunile au provenit în urma unor lovituri puternice produse cu un corp dur şi prin muşcare. 

„Din concluziile medico-legale întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui politraumatism cu ruptură hepatică şi dislocare hepatică. Victima prezintă foarte multe leziuni traumatice descrise de medicul legist la nivelul feţei şi corpului, care s-au putut produce prin lovire cu şi de un corp dur, muşcare şi posibil comprimare între două planuri dure“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Criminalul a sunat la 112

Gheorghe Boboceanu şi-a ucis soţia din cauza geloziei şi a consumului de alcool. Acesta a sunat singur la 112 după ce a văzut că soţia sa nu mai mişca. „În jurul orei 20:05, inculpatul a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112, susţinând că a avut un conflict cu soţia sa, a lovit-o şi aceasta se simte rău.

La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie care au găsit-o pe persoana vătămată în stare gravă, iar inculpatul prezenta urme de sânge în zona gurii şi la ambele palme. A fost chemată ambulanţa, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă la ora 21.00 s-a constatat decesul victimei“, au mai transmis anchetatorii.

Victima şi-a iertat soţul de mai multe ori

Victima era agresată frecvent de soţul său violent. „Cum mai mult înainte primise ordin de restricţie de la Poliţie, ca să se mai ducă acasă, iar biata femeie a spus: «Cum să se ducă bărbatul meu la puşcărie din cauza mea». Şi-a retras plângerea. O bătea frecvent. Am fost şi noi de nenumărate ori, ca să încercăm să mediem“, a relatat primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă. Aceasta a spus că problemele apărea de la consumul de alcool: „Din cauza băuturii s-au întâmplat toate acestea“.

Cei doi soţi au doi copii, unul dintre ei fiind plecat în Germania. 

Vă recomandăm să citiţi şi 

Casă bântuită într-o comună din judeţul Gorj. „Toate le răstoarnă. Şi televizorul îl întoarce cu faţa în jos“ VIDEO

Salvatorul unui copil de zece ani, care s-a pierdut în pădure, premiat de Ministerul de Interne. De ce a fost deosebită operaţiunea de salvare

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite