Când se redeschide Transalpina în 2019. Drumarii au anunţat un termen precis, menit să-i bucure pe agenţii de turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, care face legătura, peste Munţii Parâng, între Ardeal şi Oltenia, a fost puternic de afectată de căderile de zăpadă de la sfârşitul primăverii.

Drumarii gorjeni lucrează la remontarea indicatoarelor, care, la începutul sezonului rece, sunt date jos, pentru a nu vi distruse de zăpadă şi bolovani. „S-a finalizat deszăpezirea drumului. Indicatoarele sunt puse la loc, pentru că iarna le dăm jos pentru a nu fi deteriorate de zăpadă. Mai avem de montat parapete pe anumite porţiuni unde versantul este destul de abrupt“, a spus Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu. Potrivit estimărilor acestuia, circulaţia pe toată lungimea Transalpinei va fi redeschisă în cursul săptămânii viitoare.

Marţi, 4 iunie, se va întruni, pe Transalpina, Comisia de siguranţă rutieră formată din reprezentanţi de la mai multe instituţii, care vor verifica starea drumului. Proprietarii de cabane şi pensiuni din Rânca aşteaptă cu nerăbdare redeschiderea circulaţiei, pentru că numărul turiştilor va creşte foarte mult.

În sezonul rece, care începe în luna noiembrie, circulaţia pe Transalpina, pe sectorul cel mai înalt cuprins între Rânca (judeţul Gorj) şi Obârşia Lotrului (judeţul Vâlcea) se închide.  

Inaugurată în prezenţa regelui Carol al II-lea

Transalpina a devenit cea mai importantă şosea turistică din România, alături de Transfăgărăşan. Şoseaua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Drumul Regelui“, pentru că a fost construită la solicitarea regelui Carol al II-lea, prezent la inaugurarea din anul 1939. În pasul Urdele, şoseaua ajunge la înălţime de 2.145 de metri, cea mai înaltă altitudine la care se află o şosea din România. Peisajele pe care le pot vedea cei care ajung pe Transalpina sunt spectaculoase. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite