Dan Şova, un altfel de băiat deştept al energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală acuză Casa de avocatură „Şova&Asociaţii“ că ar fi obţinut contracte ilegale de la stat, în valoare de peste un milion de euro. Fiscul a descoperit că firma de avocatură a senatorului PSD Dan Şova a obţinut ilegal contracte grase de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, în perioada 2007-2008.

Contracte subevaluate, acordate prin selecţie de oferte, fentând Legea achiziţiilor publice; plăţi considerate ilegale, estimate la sute de mii de euro; câte 27 de ore de muncă pe zi, facturate şi achitate pe numele unui singur avocat şi onorarii de succes încasate pe munca juriştilor din companiile de stat. Acestea sunt doar câteva din „abaterile" de la lege în favoarea Casei de avocatură „Şova şi asociaţii", surprinse într-un raport al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care a derulat de curând un amplu control la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, judeţul Gorj.

Senatorul Şova se spală pe mâini

Controlul a vizat contractele de asistenţă juridică încheiate în perioada 2007 -2008 de reprezentanţii celor două companii de stat cu „Şova şi Asociaţii". Concluzia inspectorilor: „Pentru serviciile «prestate», Societatea Civilă de Avocatură Şova&Asociaţii a încasat de la cele două entităţi suma de 7,1 milioane de lei (1,8 milioane de euro), din care estimăm, ca fiind cu titlu necuvenit, suma de 4, 4 milioane de lei (1,1 milioane de euro), sumă care va creşte cu contravaloarea orelor decontate pentru prestaţia avocaţilor (ore/zi/avocat) şi care nu pot fi justificate, aşa cum rezultă din situaţia paradoxală constatată".

Acţionarul majoritar al Societăţii Civile de Avocatură „Şova & Asociaţii" este - cu 90% din acţiuni - senatorul PSD Dan Şova (38 de ani). Cel puţin aşa reiese din ultima sa declaraţie de interese, depusă de acesta la 18 aprilie 2010. De altfel, potrivit declaraţiei de avere completată la 5 noiembrie anul trecut, senatorul PSD a încasat în 2010 de la SCA „Şova&Asociaţii" aproape 139.000 de lei (34.750 de euro). Cu toate acestea, Şova a declarat pentru „Adevărul" că nu a avut nicio implicare în derularea contractelor cu complexurile Turceni şi Rovinari şi că singurul „responabil de contract" a fost unul dintre colegii săi, avocatul Radu Cernov. La rândul lui, Cernov susţine că toate concluziile raportului ANAF „sunt pure aberaţii". 

Directorii „energetici" ridică din umeri

Directorii complexurilor energetice la data semnării contractelor se consideră nevinovaţi. Laurenţiu Ciurel, fost director general al CE Rovinari nu ştie să fi comis vreo ilegalite, deşi admite că a fost luat la întrebări de Fisc: „Eu am primit o listă de la ANAF cu 20 de întrebări la care am răspuns. Nu ştiu la ce se referă cu încălcarea legii. A fost un singur contract cu «Şova», la care am făcut adiţionale. Nu pot să spun nimic până când nu mi se spune ce lege am încălcat. Contractul nu a fost semnat de mine, ci de directorul de dinaintea mea, Dondera. Eu am încheiat doar două acte adiţionale".

Dumitru Cristea , fost director general al CE Turceni, are o viziune proprie asupra legalităţii contractelor. „Contractele de asistenţă juridică nu sunt sub incidenţa Ordonanţei nr. 34 privind achiziţiile publice. Nu există nicio lege care să interzică încheierea acestor contracte. Am avut un contract cu BERD care s-a încheiat şi nu aveam jurişti specializaţi. Pe lângă acesta, au mai fost alte două contracte la care Casa de Avocatură Şova a acordat asistenţa de specialitate", susţine Dumitru Cristea.

Potrivit ANAF, în perioada 2007 -2008, „Şova&Asociaţii" a încheiat cu complexul energetic Rovinari două contracte de asistenţă şi reprezentare juridică şi trei acte adiţionale prin care s-a suplimentat valoarea contractelor. Asta, în condiţiile în care, complexul cu capital majoritar de stat avea propriul Birou juridic, iar cei şapte consilierii de aici au reprezentat în instanţă societatea, în acea perioadă, în 196 de procese.

Aşa se face că, pe lângă cheltuielile cu propriii jurişti, complexul Rovinari a plătit Casei de avocatură „Şova &Asociaţii" peste 3, 1 milioane de lei,  (780.000 de euro, la cursul BNR din 2007), arată inspectorii Fiscului. Aceştia subliniază o serie întreagă de abateri imputate directorilor de la Rovinari, legate de modul în care aceştia au gestionat şi administrat resursele financiare alocate asistenţei juridice. În primul rând, auditul Fiscului, arată că cele două contracte nu se justificau, dat fiind că societatea avea la dispoziţie 7 jurişti angajaţi. Chiar şi aşa, contractele cu firma lui Dan Şova s-au încheiat fără respectarea

Legii achiziţiilor publice. Despre contracte nici nu se poate spune că au fost date cu dedicaţie, ci mai degrabă puse în braţele avocaţilor lui Şova. Pur şi simplu nu s-a cerut ofertă de contracte decât casei de avocatură patronată de senatorul PSD. Mecanismul e simplu. Pentru a cadorisi firma lui Şova cu aceste contracte s-au trecut valori sub plafonul minim impus de lege pentru organizarea de licitaţii. După semnarea contractelor, valoarea a fost umflată prin acte adiţionale iar procentele „de succes" au fost de ordinul sutelor de mii de euro, fără a se fi menţionat în contract suma din care se deduc.
Juriştii de la stat

Au muncit pentru Şova

Legat de contractele derulate la CE Rovinari, societatea ar fi făcut către „Şova &Asociaţii" plăţi pe care inspectorii ANAF le consideră ilegale. E vorba de peste 960.000 de lei (240.000 de euro), achitaţi pentru patru litigii de muncă în care societatea de stat ar fi fost reprezentată de casa de avocatură. „Această reprezentare excede contractului şi actelor adiţionale" şi ar fi intrat în atribuţiile juriştilor societăţii", spun inspectorii.

Tot în categoria „plăţi considerate nelegale" intră alţi aproape 250.000 de euro pe care societatea de stat i-a achitat către avocaţii Casei Şova. Este vorba de un onorariu de succes pentru cel de-al doilea contract, care viza eşalonarea, pe o perioadă de cinci ani, a unei datorii de peste 82 de milioane de lei (20,5 milioane de euro) către societatea Închiderea şi Conservarea Minelor Târgu-Jiu. „Din documente rezultă că întâmpinarea către instanţă a fost întocmită de Biroul juridic al Complexului Energetic Rovinari şi nu de SCA «Şova &Asociaţii», încălcând articolul 1 din contract", e subliniat în acelaşi raport. Cu alte cuvinte, juriştii CE Rovinari au muncit în locul avocaţilor Casei Şova.

"Nu am nicio implicare. Şi, dacă mă întreabă cineva, îl trimit la foştii mei asociaţi.''
Dan Şova senator PSD, avocat

Avocaţii lui Şova lucrează 27 de ore pe zi

La cele peste 1,1 milioane de euro pe care „Şova&Asociaţii" le-ar fi încasat necuvenit de la cele două societăţi de stat se adaugă numărul de ore decontate pe zi fiecăruia dintre avocaţii Casei, în dosarele Turceni şi Rovinari. „Din analiza prin sondaj a numărului de ore/zi/avocat decontate de societăţile Rovinari şi Turceni Casei de avocatură „Şova&Asociaţii" au rezultat numeroase situaţii paradoxale. De exemplu, în 24 de zile, un număr de şapte avocaţi au prestat între 19 şi...27 de ore pe zi pentru cei doi clienţi", notează inspectorii ANAF.

Şova îşi sacrifică partenerul

Contactat de „Adevărul", senatorul Dan Şova (38 de ani) a declarat că nu are „nici cea mai mică idee" despre acest control al Fiscului. „Nu m-a informat nimeni. Ce pot să vă spun este că, din informaţiile pe care le am, luna trecută, s-a făcut un control încruşiat al ANAF, la Rovinari şi la Casa de avocatură, iar raportul de control a arătat că nu sunt probleme la noi. (...) Eu personal, nu am avut nicio implicare acolo. În plus, cred că am fost o singură dată în judeţul Gorj".Senatorul a precizat apoi că, de derularea contractelor cu cele două societăţi de stat, s-a ocupat „fostul" său coleg, avocatul  Radu Cernov.„Domnia Sa a fost responsabil acolo de acele contracte, iar dacă cineva a greşit să răspundă. Autorităţile statului să-şi facă treaba până la capăt şi cine a greşit să răspundă. Nu am nicio implicare. Şi, dacă mă întreabă cineva, îl trimit la foştii mei asociaţi", a întărit Şova. Senatorul Dan Şova deţine şi azi la la firma care-i poartă numele 90% din acţiuni.

Prietenia cu Ponta, politică şi finanţe

Pilotul Victor Ponta a primit o maşină de raliu de la Şova

Dan Şova a fost unul dintre protagoniştii serialului „Adevărul", intitulat „Politicieni căpuşă". La 9 martie 2011, au fost prezentate nu doar contractele pe care „Şova &Asociaţii" le-a derulat în ultimii ani cu statul, ci şi relaţiile avocatului la vârful PSD. Mai exact, este vorba de strânsa prietenie dintre el şi preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta (39 de ani). De altfel, când firma lui Şova a primit contractele de la Turceni şi Rovinari, în echipa de avocaţi a lui Dan Şova a fost cooptat patrte şi deputatul PSD de atunci, de Gorj, Victor Ponta, ca senior partener.

Ponta şi şova sunt prieteni din facultate

În aceeaşi perioadă, 2007-2008, Casa de avocatură a senatorului l-a sponsorizat pe liderul PSD cu un autoturism pentru raliuri. Maşina, Mitsubishi Lancer Evolution, care a costat peste 50.000 de euro, a fost menţionată de Victor Ponta în declaraţia sa de avere din 2008, ca fiind primită în comodat de la firma lui Şova. De asemenea, liderul PSD susţinea că nu are nicio legătură cu modul în care Casa de avocatură a senatorului Şova a obţinut contractele de la Turceni şi Rovinari. „Toate contractele în perioada res­pectivă se încheiau la Bucureşti, la AVAS. Pe atunci, cele două complexuri energetice erau în portofoliul AVAS.

S-a nimerit ca Şova să aibă contracte cu Rovinari, în Gorj, unde sunt eu deputat", susţinea Victor Ponta. Liderul PSD a explicat şi legătura pe care o are cu Dan Şova şi firma sa. „Eu cu Şova am fost colegi de facultate, deci ne ştim de 20 de ani. Am făcut un contract cu ei prin care îmi dădeau mie dosarele penale de care nu se ocupau, pentru că sunt o casă mare de avocatură, iar eu sunt mic. Eram mic, pentru că nu mai profesez, m-am lăsat de avocatură...", a mai spus Ponta. 

Milionul de euro de la Turceni, ca la Rovinari

Şi cu societatea Turceni, „Şova&Asociaţii" a încheiat, în 2007 -2008, tot două contracte de asistenţă şi reprezentare juridică şi două acte adiţionale. Asta, în condiţiile în care complexul avea şi el propriul Birou juridic. Iar în acea perioadă, juriştii companiei de stat au reprezentat în instanţă societatea în aproximativ 430 de procese.

Procent mic, onorariu imens

Practic, arată raportul, pe lângă cheltuielile cu propriii jurişti, complexul Turceni a plătit pentru consultanţa şi reprezentarea juridică acordată de „Şova&Asociaţii" peste un milion de euro. Contractele au fost derulate însă după „modelul Rovinari", inspectorii punctând aceleaşi nereguli la „capitolul" încălcarea Legii achiziţiilor publice. Ca şi la Rovinari, şi la Turceni s-ar fi făcut plăţi ilegale. Astfel, pe de o parte, CE Turceni a achitat casei de avocatură 1,1 milioane de lei (275.000 de euro) drept onorariu de succes pentru câştigarea unui proces legat de o datorie de 48 de milioane de lei ( 12 milioane de euro) pe care societatea de stat o avea de recuperat de la Electrica SA. „Suma plătită avocaţilor a reprezentat onorariul de succes de 2%, calculată la totalul creanţei eşalonate pe o perioadă de cinci ani, şi nu la suma recuperată în instanţă, aşa cum prevede articolul 1 din Actul adiţional încheiat la contractul cu CE Turceni", se mai arată în raport.

O altă plată considerată ilegală reprezintă tot un onoariu de succes, de 1,2 milioane de lei (300.000 de euro), achitat firmei lui Dan Şova pentru eşalonarea, pe o perioadă de cinci ani, a unei datorii de peste 69, 5 milioane de lei (17,3 milioane de euro) pe care complexul o avea către societatea Închiderea şi Conservarea Minelor Târgu- Jiu. „Din documente rezultă că SCA «Şova&Asociaţii» nu a reprezentat, la termenele de judecată, interesele CE Turceni, încălcând articolul 1 din contract", este subliniat în raport.

"Contractele de asistenţă juridică nu sunt sub incidenţa Ordonanţei nr. 34 privind achiziţiile publice. Nu există nicio lege care să interzică încheierea acestor contracte.''
Dumitru Cristea fost director CE Turceni

„Fostul coleg" e liniştit. Are asigurare

image

Avocatul Radu Cernov (foto), partener al senatorului Dan Şova la momentul derulării contractelor cu cele două companii de stat, susţine că raportul ANAF este o aberaţie. În plus, Cernov a afirmat că societăţile de stat au atribuit Casei „Şova &Asociaţii" cele patru contracte prin selecţie de oferte. Cel puţin în cazul contractelor derulate cu societatea Rovinari, el este contrazis însă de raportul ANAF care arată că, la încheierea contractelor, a fost cerută o singură ofertă, doar cea a Societăţii Civile de Avocaţi „Şova&Asociaţii".

Cernov mai susţine că „toate facturile la un loc nu au fost de un milion de euro, dar, mă rog... O aberaţie. „Eu nu ştiu nimic de raportul ăsta, nu am fost solicitat... Eu pot să vă spun un singur lucru: că la noi la firmă a venit luna trecută ANAF-ul pentru controlul în legătură cu activitatea de asistenţă juridică către Turceni şi Rovinari şi avem raportul de control al ANAF Bucureşti, organul competent să ne controleze pe noi aici, care arată că nu există nicio problemă. Mai departe, că cineva pretinde nu ştiu ce într-un act administrativ... Când o să mi se aducă la cunoştinţă o să pot să am o poziţie oficială. Aşa...Poate e o neînţelegere", susţine asociatul lui Dan Şova. Mai mult, Cernov nu îşi face griji în privinţa unui evantual prejudiciu. „Firma are asigurare de răspundere profesională de două milioane de euro, iar dacă s-a stabilit vreun prejudiciu o să se recupereze legal..."

image

Concluziile ANI

1. Cu toate că în cadrul celor două societăţi comerciale sunt organizate şi funcţionează câte un birou juridic, conducerea acestora a angajat cheltuieli şi a încheiat cu Societatea Civilă de Avocatură Şova & Asociaţii contracte de asistenţă şi reprezentare juridică fără a fundamenta achiziţia unor astfel de servicii din punct de vedere al oportunităţii, economicităţii, eficienţei şi fără a întocmi un studiu privind fundamentarea eficienţeieconomice faţă de resursele economice de care dispuneau unităţile în cauză.

2. Pentru serviciile juridice „prestate", Societatea Civilă de Avocatură Şova & Asociaţii a încasat de la cele două entităţi suma de 7.132.393 lei (cu TVA), echivalentul a 1.789.720 euro, din care estimăm, ca fiind cu titlu necuvenit, suma de 4.406.001 lei, echivalentul a 1.105.590 euro, sumă care va creşte cu contravaloarea orelor decontate pentru preztaţia avocaţilor (ore/zi/avocat) şi care nu pot fi justificate, aşa cum rezultă din situaţia paradoxală constatată şi prezentată la Capitolul III - Alte constatări.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite