Târgovişte: Raluca Ionescu, managerul care coafează ca la carte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Raluca Ionescu, managerul care coafează ca la carte
Târgovişte: Raluca Ionescu, managerul care coafează ca la carte

Raluca este managerul salonului de coafură şi înfrumuseţare Monalisa dar şi una dintre cele mai bune stiliste din Târgovişte.

Pasiunea Ralucăi pentru frumos şi estetică se trage din familie. De la 9 ani a început, timid, să intre în lumea cosmeticii, atunci când mama sa a făcut un curs în domeniu şi a folosit-o pe Raluca pentru a exersa acasă ceea ce învăţa la curs. „Automat am învăţat toate procedurile. Pe deasupra, bunicii mei au fost frizer şi coafeză şi cam toţi din familie au avut de-a face cu acest domeniu”, spune Raluca Ionescu.

De la 14 ani a început să lucreze în salonul mamei sale. A început prin a da câte o mână de ajutor, dar fără a neglija şcoala şi prietenii. „Totul a venit natural, toată această dragoste pentru coafură şi înfrumuseţare. Nimeni nu m-a obligat să urmez cariera asta şi acum nimeni nu m-ar putea convinge să aleg un alt domeniu”, spune Raluca.

Pe lângă munca de stilistă, Raluca este şi managerul salonului „Monalisa”, unul dintre cele mai cunoscute saloane de înfrumuseţare din vechea cetate de scaun. „Am studiat în facultate Managementul Proiectelor şi acum sunt managerul salonului. Sunt încântată de fiecare dată când îmi dau seama că mă descurs în situaţii grele şi când toate ies aşa cum vreau eu”, spune Raluca Ionescu.

Banii vin doar cu sacrificii

Despre banii pe care îi câştigă cu salonul de înfrumuseţare, Raluca spune că sunt destui dar doar cu o condiţie: să faci multe compromisuri legate de viaţa personală. „Ca să iasă bani din afacere tebuie să renunţi la vacanţe şi sărbători. Atunci când toţi se distrează trebuie să stai la lucru. Doar aşa ies banii, cu sacrificii”, spune managerul Raluca.

Lucrează de dimineaţă până seara

Programul Ralucăi la salon şi la şcoala de înfrumuseţare la care predă începe dimineaţa devreme şi se încheie seara târziu. „Eu lucrez destul de mult. În timpul săptămânii încep treaba la ora 9.00 şi termin seara, pe la ora 19.00. Sâmbăta începem şi mai devreme pentru că oamenii vin să se pregătească pentru diverse evenimente şi serviciul începe la 7.00 şi se încheie la ora 17.00”, spune Raluca Ionescu.

Extensiile de păr sunt specialitatea Ralucăi

Raluca îşi serveşte clientela cu orice serviciu pe care îl poate oferi salonul său. „Fac machiaj, coafură, tuns, vopsit, tratamente faciale dar de departe cele mai minuţioase sunt extensiile de păr. Necesită timp, răbdare dar şi multă tehnică. Extensiile sunt însă specialitatea mea”, spune stilista.

Predă coafură şi cosmetică şi bărbaţilor

Raluca este şi profesor la cursurile pe care salonul său le oferă. „Predau şi eu dar şi alţi lectori la respectivele cursuri şi îi învăţ pe cei interesaţi cum să fie cei mai buni în meseria asta. Vin şi băieţi să urmeze cursurile de coafură şi cosmetică şi mulţi dintre ei sunt chiar talentaţi”, dezvăluie Raluca.

De-a lungul carierei sale, care va continua mulţi ani de aici înainte, stilista Raluca Ionescu a obţinut peste 40 de dioplome pentru realizările sale, dintre care trei sunt internaţionale. De două ori pe an merge la Milano pentru cursuri de specializare şi colaborează cu Fashion Week. A făcut mai frumoase multe vedete precum Monica Columbeanu şi Adriana Bahmuţeanu iar acum a plănuit o colaborare cu un centru de înfrumuseţare din Bucureşti care are nevoie de ea ca specialist pentru a-şi extinde afacerea.

Ce-i place:
Îmi plac oamenii punctuali şi serioşi, îmi place dansul, iubesc teatrul, ascult muzică de câte ori am ocazia şi în general îmi plac toate activităţile cu tendinţă culturală.

Ce nu-i place:
Nu-mi plac tinerii fără spirit civic şi tinerii care nu se duc la vot. Nu-mi place ciorba de burtă şi nici dulciurile.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cea mai frumoasă colaborare pe plan local?
Am colaborat mult timp cu Active Models şi Ada Jitariu şi am colaborat şi cu multe licee pentru miss şi orele de dirigenţie unde predam estetică. Mi-a plăcut mult să lucrez cu Active Models pentru că a fost o colaborare fructuoasă şi am avut împreună multe rezultate bune.

Dacă nu era salonul familiei, unde altundeva te vedeai lucrând?

Am cochetat cu tehnoredactarea mulţi ani dar am colaborat şi cu alte saloane din ţară. Oricum, orice aş fi făcut aş fi ajuns să predau. Probabil m-aş fi făcut profesoară de română.

Profil:
Nume: Raluca Ionescu
Data naşterii: 02.06.1983
Locul naşterii:Târgovişte
Studii: master în Managementul Proiectelor
Familie: necăsătorită, un frate mai mare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite