Statui-gigant cu figurile lui Burebista, Decebal şi Zalmoxis ar putea apărea în Masivul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vrea să exploateze legendele care circulă în Munţii Bucegi despre locurile în care se spune că au trăit dacii şi conducătorii lor. Şeful administraţiei judeţene a vorbit despre ideea de a crea un nou punct de atracţie în Masivul Bucegi prin amplasarea unor statui reprezentând personaje care se regăsesc şi în cărţile de istorie.

Adrian Ţuţuianu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte realizeze un ansamblu sculptural de mari dimensiuni, în zona intersecţiei de la Dichiu, care să-i reprezinte pe Burebista, Decebal şi Zalmoxis şi care să fie ca un magnet pentru turişti.

image
"Vreau să inaugurăm anul viitor DJ 713-714 şi vreau să fac un proiect cu trei statui. Îi spune <<Drumul Dacilor>> la drumul ăsta, iar la Dichiu la intersecţie vreau să-i pun pe Decebal, pe Burebista şi Zalmoxis, trei sculpturi care vor fi de referinţă. Se va opri toată lumea să facă poză acolo. Este zonă de vizibilitate maximă, toată lumea urcă acolo şi mă gândesc să facem să fie un punct de referinţă pentru toată lumea. Am un coleg, Mitică Buzatu, de la Vaslui, şi la şedinţele de partid la Bucureşti că sunt tensionate, el spune cam aşa: Domnule, s-a întâmplat astăzi un eveniment epocal, a gândit cutare. M-am gândit şi eu. Proiectul e în capul meu",  a precizat Ţuţuianu.

Sfinxul şi Babele, "sculpturile" naturale din Bucegi

Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine. Stânca a fost numită aşa după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean, iar formarea sa este pusă pe seama eroziunii eoliene. Internetul este plin, însă, de terorii care mai de care mai fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră.

image

Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, ce aparţine administrativ de judeţul Dâmboviţa, măsoara 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.

În jurul Sfinxului din Bucegi şi al Babelor s-au născut o mulţime de legende. Unele spun că sunt naturale, altele că ar fi creaţia omului. Nu puţine sunt mărturiile conform cărora aceste pietre aşezate în vârf de munte emană energii pozitive ce au apărat ţara de cotropitori, iar teoriile cele mai moderne susţin că aceste pietre sunt de origine extraterestră.

S-au făcut numeroase presupuneri, cum că Atlasul din mitologia greacă este vârful Omul din Bucegi sau Prometeu înlănţuit de o stâncă de pe acelaşi vârf, iar Babele, nişte altare ale unei vechi civilizaţii, sau că Sfinxul din Bucegi ar fi fost modelat de daci.

Legendele Munţilor Bucegi

image

Munţii Bucegi au născut de-a lungul timpul tot felul delegende, care mai de care mai interesante şi mai captivante pentru publicul cititor dar şi pentru amatorii de drumeţii. De la piramidele energetice la tuneluri secrete, sau „gura de rai”, zona de la Peştera Ialomicioarei unde corpul omenesc nu oboseşte, Bucegii au căpătat o aură de mister.

La noi în ţară, una dintre cele mai populare destinaţii o reprezintă munţii Bucegi, aflaţi la vest de Valea Prahovei - unde se regăsesc staţiuni ca Sinaia, Predeal, Buşteni, Azuga - şi la est de culoarul Branului şi Valea Ialomiţei, care îi şi traversează în partea sa superioară, formând în trecerea sa Cheile Urşilor, Cheile Peşterii, Cheile Coteanu, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei, Cheile Orzei şi Cheile Ialomiţei.

Eugen Barbu spunea că cine are norocul să vadă această lume dintre cer şi pământ, pe care o reprezintă Bucegii, "într-o noapte senină, plină de ger şi lumină stelară, se poate lăuda că ştie cum a fost Geneza".

Despre munţii Bucegi, specialiştii spun că sunt un punct energetic foarte puternic, mai puternic decât oricare altul din România. De ei se leagă o mulţime de legende care au la bază întâmplări mai mult sau mai puţin explicabile.

„Piramida Energetică” a Sfinxului: fenomenul rar care adună sute de curioşi pe platoul Bucegi

Un fenomen ciudat are loc în fiecare an, la data de 28 noiembrie, când zeci de oameni urca pe Platoul Bucegilor, la celebrul Sfinx ca să vadă, la apus, cum razele soarelui contruiesc o piramidă energetică, în jurul chipului sculptat în piatră.

image

Unii cercetatori spun că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. A existat şi pe vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Fenomentul ciudat care adună în fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, zeci de oameni în faţa uriaşului ar fi legat, de o legendă. Ar fi apărut în ziua în care Decebal şi-a ucis fiul, chiar în acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.

PE ACEEAŞI TEMĂ

Legendele Munţilor Bucegi: piramide energetice, tuneluri secrete sau „gura de rai”, locul unde nu oboseşti

Sfinxul şi Babele, misterele din Bucegi. Cum s-au format ciudatele stânci: au fost sculptate de daci, creaţii extraterestre sau „ideea” perfectă a naturii

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite