Revolta unui primar PSD: „Are idee cineva peste câte luni va cere Dragnea demisia următorului prim-ministru PSD?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ana, primarul oraşului Pucioasa. FOTO: Facebook
Constantin Ana, primarul oraşului Pucioasa. FOTO: Facebook

Primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana (PSD), îşi exprimă nemulţumirea faţă de se întâmplă în momentul de faţă la vârful partidului din care face parte. Ana le-a transmis şefilor partidului, într-o postare pe o reţea de socializare, că, în timp ce ei se ceartă, primarii din teritoriu sunt nevoiţi să găsească soluţii la problemele cetăţenilor.

Edilul consideră că, din cauza „jocurilor“ de la vârful PSD, au de suferit aleşii locali.

Mesajul edilului PSD:

"Încerc fără succes sa găsesc cuvintele care să descrie situaţia in care suntem puşi noi, cei aleşi din partea PSD, în această perioad. Dar nu reuşesc!!! Chiar nu reuşesc! Stăm cu capul plecat în faţa cetăţenilor, care, pe bună dreptate, caută şi ei răspunsuri la întrebările care ne macină pe toţi şi care cred ca eu, sau noi, avem răspuns la aceste întrebări!

În timp ce ei se ceartă, habar nu am de ce, noi încercam sa încropim bugetele, ne străduim sa facem ceea ce am promis oamenilor, în condiţiile în care datorită “revoluţiei” fiscale promovate de cei de la centru localităţile sunt uşor-uşor împinse spre faliment!!!

Nu ştiu câţi din cei ce astăzi au tranşat soarta guvernului şi poate a ţării, sunt interesaţi de tragediile din cele 320 de oraşe din Romania!!!

Nu ştiu pe câţi interesează că datorită reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, datorită modului in care se impozitează in acest an cei 400 mp curţi construcţii, datorită reintroducerii contributiei UAT-ului, de 10% din indemnizaţia persoanelor cu handicap, oraşele pierd sume imense, echivalente cu bugetul de dezvoltare (în cazul nostru aproximativ 3,5 milioane lei!!!)

Mai cred că nu interesează pe nimeni faptul că, pentru a reduce pierderile suferite, unii dintre noi au mărit taxele şi impozitele locale, cu riscul de a-şi supăra cetăţenii (bine, cei de sus tot pe noi o să ne critice înainte de alegeri).

Dar, ca să încheiem mai vesel, are idee cineva peste câte luni va cere Dragnea demisia următorului Prim-ministru marca PSD?!", se întreabă primarul PSD din Pucioasa, Constantin Ana.

Două guverne PSD, eşuate 

Premierul Mihai Tudose a demisionat luni seară după şapte luni de mandat, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD, fiind al doilea prim-ministru, după Sorin Grindeanu, care părăseşte funcţia în decurs de un an de la preluarea guvernării de către social-democraţi.

PSD a propus-o marţi pe europarlamentarul Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite