Fosta judecătoare Elena Turcu, legată de oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Turcu a ajuns la ora 9.00 la Parchet
Elena Turcu a ajuns la ora 9.00 la Parchet

Elena Turcu, cea care a condus în luna mai 2007 sub influenţa alcoolului, s-a prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Ei i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile care au fost formulate la data de 16 decembrie, dar atunci Elena Turcu a refuzat să se prezinte afirmând că se află internată în spital. Avocata a aflat astăzi că nu mai are voie să părăsească municipiul Târgovişte.

Măsura procurorilor de cum cinci zile a fost luată după ce aceştia au constatat că certificatul medico-legal care atesta că ea a fost agresată de poliţişti a fost eliberat de către un medic asupra căreia Turcu ar fi făcut presiuni.

Cercetată pentru trei infracţiuni

Fosta judecătoare, în prezent avocat în Baroul Dâmboviţa, este cercetată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, fugă de la locul accidentului şi încercare de determinare a mărturiei mincinoase. În urmă cu aproape doi ani, fosta judecătoare Elena Turcu a fost implicată într-un accident rutier, iar când poliţiştii au oprit-o pentru verificarea cu etilotestul au constatat că avea o alcoolemie de 1 la mie.

La momentul respectiv, Turcu ocupa funcţia de şef al Secţiei Penale a Tribunalului Dâmboviţa. La un an de la deschiderea dosarului, ea a fost găsită nevinovată şi a deschis acţiune în justiţie împotriva poliţiştilor care au oprit-o pe motiv că a fost agresată. Ulterior însă, în urma probelor administrate, procurorii au redeschis dosarul şi au întocmit un dosar penal pe numele magistratei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite