Cum ar putea arăta peste câţiva ani staţiunea Padina - Peştera: pârtii de schi, parcare publică şi 4.000 locuri de cazare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aflat de la autorităţile din Dâmboviţa care sunt planurile pentru dezvoltarea staţiunii de interes naţional Padina - Peştera. Oficialul a vizitat, joi, mai multe obiective turistice din Dâmboviţa şi le-a răspuns hotelierilor la probleme curente.

La întâlnirea care a avut loc la sediul CJ Dâmboviţa, şi la care au participat autorităţi locale şi judeţene, parlamentari şi patroni de hoteluri şi pensiuni din Dâmboviţa s-au discutat diferite probleme, însă cea mai importantă priveşte dezvoltarea zonei montane, care ar putea atrage mii de turişti în viitoarul nu foarte îndepărtat. 

Pe hârtie, autorităţile judeţene vor ca la Padina să răsară două pârtii de schi (zona Moroeni), o parcare publică (zona telecabină Peştera) şi un centru multifuncţional de servicii (zona Salvamont). Obiectivul, pe termen lung, este de a transforma zona Padina - Peştera într-o staţiune turistică de interes naţional, cu 4.000 locuri de cazare.

trif dambovita

„Judeţul Dâmboviţa are potenţial turistic bun prin faptul că Târgoviştea este un oraş care are ce arăta şi putem să gândim aici dezvoltarea turismului cultural. De asemenea, avem staţiunea balneoclimaterică de interes naţional Pucioasa. Am obţinut recent – şi îi mulţumesc domnului ministru pentru că a fost alături de noi – titlul de staţiune turistică de interes naţional pentru zona Peştera - Padina. Avem şi alte zone în care turismul poate fi dezvoltat. Pentru judeţul Dâmboviţa, suntem interesaţi de zona Padina - Peştera. Avem trei proiecte depuse la minister. Sunt şi cele două investiţii de la Pucioasa, la baza balneoclimaterică. Este importantă şi chestiunea circuitelor turistice. Avem nevoie de resurse financiare pentru a ne dezvolta. Intenţia noastră, în munte, este de a face o staţiune turistică cu 4.000 locuri de cazare în 10 ani”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

trif dambovita

Trecând peste faptul că a vorbit de două ori de zona "Moreni", nu "Moroeni", chiar dacă era cu nasul în foi, ministrul a promis ajutor ministerial pentru dezvoltarea staţiuni Padina - Peştera.

„Mi-am dorit de mult să vin în judeţul Dâmboviţa. Este unul dintre cele mai frumoase judeţe din ţară. Aveţi foarte multe zone şi obiective turistice cu care noi, românii, de mândrim. Este important să avem o strategie integrată, să includem aceste obiective în circuite turistice, astfel încât judeţul Dâmboviţa să fie unul dintre beneficiarii turismului. Am semnat acum două luni de zile, în acest sens, un contract cu Banca Mondială astfel că, până la sfârşitul anului, vom avea acea strategie făcută în mod profesionist, de către oameni competenţi. Tot până la sfârşitul anului, vom avea un ghid turistic al României, sub forma unei hărţi. Judeţul Dâmboviţa are, în Master Plan, incluse mai multe investiţii. Sunt patru proiecte pe care eu îmi doresc să le finanţez. O să am discuţii cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean astfel încât toată documentaţia să fie pusă la punct şi să putem începe, cât mai repede, finanţarea”, a spus Trif.

De asemenea, ministrul a mai precizat că s-au simplificat procedurile de acordare a vizei pentru turiştii străini şi că, în viitorul apropiat, vor fi redeschise şi birouri de promovare externă. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite