COS Târgovişte şi-a redus de peste trei ori şi pierderile şi afacerile, în primul semestru
0Compania COS Târgovişte, fosta Mechel, şi-a redus de peste trei ori pierderile în primul semestru, de la 59,5 milioane lei în intervalul similar din anul trecut la 19,3 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut de 3,5 ori, de la 481 milioane lei la 136,2 milioane lei (31 mil. euro).
Veniturile Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) au scăzut în perioada ianuarie-iunie de 2,9 ori, de la 492,2 milioane lei la 169,1 milioane lei (38,5 milioane euro), reiese din datele transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.
În intervalul analizat, COS Târgovişte a avut cheltuieli de 188,4 milioane lei, de 2,9 ori mai mici faţă de 551,8 milioane lei în primele şase luni ale anului precedent.
Mechel Târgovişte a făcut parte din grupul rus Mechel, care a anunţat în februarie că a vândut activele din România către firma Invest Nikarom, deţinută de Viktor Chumakov şi Svetlana Chumakova Svetlana, ambii cu cetăţenie rusă.
Tranzacţia, pentru suma simbolică de 230 de lei, a vizat transferul Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.