Câte genuflexiuni ar trebui să facem pentru un posterior de invidiat. Sfaturile specialiştilor în fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Squaturile (genuflexiunile) sunt unele dintre cele mai bune exerciţii pe care le puteţi face pentru picioare şi fesieri mai puternici, mai tonifiaţi. Specialiştii spun însă că nu există o formulă magică pentru rezultate vizibile peste noapte.

Walter Kemp, antrenor certificat la Obé Fitness, spune că nu există un răspuns perfect pentru câte squaturi ar trebui să faci în fiecare zi pentru un fund mai rotunjit, deoarece oamenii sunt diferiţi, potrivit prevention.com

„Cu toţii suntem construiţi diferit şi avem nevoi diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea muşchilor”, spune el.

Una peste alta, antrenorii de fitness spun că 10 - 15 repetări pentru trei-patru runde ar fi un antrenament ideal.

Pentru executarea corectă trebuie să menţinem spatele drept, genunchii neavând voie să depăşească vârfurile degetelor de la picioare. Greutatea este menţinută în călcâie. Ne lăsăm până la nivelul orizontal al picioarelor, menţinând privirea în faţă, şi nu în alte părţi. În momentul în care ne ridicăm, nu întindem picioarele la maximum, ci le menţinem un pic flexate, pentru că ne vom suprasolicita genunchii. Un alt aspect important în momentul ridicării este să încordăm foarte tare muşchii fesieri, toată presiunea concentrându-se acolo.

Specialiştii recomandă ca înainte să execuţi exerciţiul trebuie să verifici dacă ai suficientă mobilitate articulară la nivelul gleznelor, altfel poate fi periculos. Este foarte simplu de executat, execuţi un squat fără greutate, ghemuindu-te pe gambe. Dacă în momentul de maximă flexiune călcâiele se ridică de pe sol, înseamnă că mobilitatea articulară nu este suficientă.

VIDEO: Howcast / Youtube

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite