Aninoasa Festivalul acordeoniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară, în ciuda vremii mohorâte, în faţa Centrului Cultural, s-a consumat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Folcloric „În sat la Aninoasa”.

De data aceasta, din cauza crizei economice, pe scenă au evoluat numai solişti şi grupuri folclorice din judeţul Dâmboviţa. Publicul nu a fost deranjat, trăind din plin momentul de sărbătoare, chiar dacă cea mai mare parte a timpului spectatorii au stat sub umbrele.

Spectatorii şi-au regăsit dorinţa de a petrece
Misiunea organizatorilor - Consiliul Local şi Primăria Aninoasa - a fost una dificilă. Constantin Maricescu, edilul localităţii, ne-a mărturisit că a întâmpinat destule greutăţi până la închegarea spectacolului, toate pornind de la factorul financiar. Până la urmă, au fost depăşite , iar locuitorii Aninoasei au avut parte şi anul acesta de inedit, punctul forte al manifestării constituindu-l virtuozitatea acordeoniştilor dâmboviţeni: Stelian Apostol, Marian Mateescu, Nelu Miron şi Cristi Guşatu. „Nici la nunţi nu mai ai ocazia să asculţi acordeonişti. Acu’ sunt cu urechea pe manele, se foloseşte orga. Totul e modern. Mare surpriză ne-a făcut primarul cu spectacolul ăsta”, spune nea Gheorghe, un bătrânel care trăia la maximum muzica. „Mă bucur că oamenii sunt mulţumiţi. Şi-au regăsit echilibrul, liniştea şi dorinţa de a petrece, în ciuda vremurilor dure pe care le trăim. M-am încăpăţânat să ducem tradiţia acestor manifestări mai departe. Nu aveam dreptul să mă împotmolesc în criză. Cu eforturi mari şi cheltuieli minime, mi-am făcut datoria faţă de tradiţie şi faţă de folclorul dâmboviţean”, a declarat pentru „Adevărul de Seară” primarul Constantin Maricescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite