Târgovişte: Orarul autobuzelor a dispărut din staţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa plăcuţelor cu programul autobuzelor îî induce în eroare pe cei care folosesc transportul în comun, de multe ori aceştia fiind nevoiţi să meargă pe jos sau cu taxiul către servici

Transportul public din Târgovişte a reprezentat o problemă pentru cei care vroiau să parcurgă oraşul repede. În urmă cu o lună de zile programul autobuzelor a fost schimbat şi oferea speranţe târgoviştenilor care credeau că nu vor mai aştepta prin staţii zeci de minute până la apariţia unui autobuz.

Noi staţii, noi trasee şi mai ales autobuze şi microbuze mai dese, acestea erau promisiuni făcute călătorilor cu puţin timp în urmă. Lucrurile nu par să se fi schimbat, oamenii încă mai aşteaptă în staţii şi nu ştiu când ajunge maşina, pentru că programul autobuzelor a dispărut. „Orarul din staţie se fură, ne-au adus în situaţie de disperare, ne gândim la un alt tip de afişaj, să le punem mai sus, să nu mai ajungă la ele. Azi le punem, a doua zi nu se mai găsesc. Ne gândim că sunt furate ori de taximetrişti ori de firma concurentă”, spune Marian Grigorescu, directorul companiei de transport public.

Taximetriştii spun că ei nu au nicio legătură cu dispariţia afişelor cu orar. „Nu avem niciun motiv să le luăm, de asta mai am eu timp acum, să urmăresc când pun ei plăcuţele cu orarul”, spune un taximetrist.

Autobuzele nu vin la timp

Călătorii sunt nemulţumiţi de faptul că trebuie să aştepte foarte mult în staţii şi sunt nevoiţi să apeleze în situaţie de urgenţă la taxiurile din oraş. “Am luat clienţi care au spus că au trecut autobuzele pe lângă ei şi nu au oprit în staţie, mai ales sâmbăta şi duminica. Îmi amintesc că într-o zi a venit o doamnă care a stat în staţie şi a pierdut microbuzul pentru că acesta nu a oprit. A venit repede la mine să o duc la serviciu.”, spune un taximetrist din zona Pavcom.

Cei de la transport public spun că vinovat pentru întârzieri este traficul aglomerat din zona centrală şi că cel mai punctual autobuz este numărul 5. „Eu locuiesc în zona liceului I.H. Rădulescu şi sunt zile în care aştept şi 30 de minute până vine o maşină”, spune Mihaela, o tânără de 24 de ani care foloseşte autobuzul pentru a ajunge la serviciu.

Conform orarului autobuzele vin din sfert în sfert de oră.”Eu merg cu autobuzul 6 la Universitatea Valahia, lângă Combinat. Vine mereu târziu, chiar şi din oră în oră”, spune Andreea Nuţescu, studentă.

CITAT: „Şi cei la transport public le puteau lua”

„Nu văd pentru ce am lua afişul cu orarul autobuzelor. Nu înţeleg de ce noi taximetriştii suntem acuzaţi, oricum noi suntem oaia neagră a oraşului. Recunosc că acum merge mai prost dar nu din cauza autobuzelor. Nu cred că taximetriştii au luat afişul, dar poate mai sunt şi printre noi oameni capabili de asta. Staţiile sunt pline de taxiuri şi vis-a-vis oamenii aşteaptă în staţie. Aici e lipsa banului, omul stă şi aşteaptă în staţie pentru că nu-şi permite să dea bani la taxi. Şi cei de la Transport Public le puteau lua, pentru că ei nu-şi respectă programul”, spune un taximetrist din Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite