Descoperire! Raiul din pădurea Vulcanei Băi

La slujbele religioase de la Schitul Bunea participă, duminică de duminică, credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului. Ca să ajungi la Bunea, porneşti de la Târgovişte, cu maşina sau microbuzul, cale de 20 de kilometri până în satul Vulcana Băi, unde întâlneşti un indicator care-ţi arată cărarea spre mănăstire.

Călătorul urcă prin pădurea deasă de fag, pe o potecă de aproximativ 3 km. Peisajul este mirific, iar liniştea, îmbătătoare. Numai în două locuri, la „Vizuini” şi la „Buturuga Neagră”, cărarea suie mai greu. După 50 de minute de mers domol, ajungi la poarta Mănăstirii Bunea, unde te întâmpină o pajişte bogată, la capătul căreia strălucesc turlele bisericii. Aici, în pustietatea pădurii, redescoperi intensitatea lucrurilor simple: pâinea, apa şi rugăciunea netulburată. Istoria acestui aşezământ monahal se pierde în negura timpului. Schitul vechi ar fi fost construit pe vremea lui Matei Basarab, ctitor fiind boierul Bunea Grădişteanu.

În grota lui Bunea, călugării se retrag pentru post şi rugăciune

Legenda locului spune că Bunea ar fi fost urmărit de turci şi s-ar fi ascuns într-o grotă aflată mai jos cu circa 100 de metri de locul unde a înălţat mai târziu mănăstirea. Alţii zic că Bunea, ca de altfel mulţi alţi boieri, ar fi fost urmărit de dorobanţii şi şeimenii sîmbriaşi. Aceştia s-au răsculat împotriva domnitorului Matei Basarab, după lupta de la Finta. Nu şi-au primit plata şi au trecut la represalii. Bunea a mulţumit lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, ridicând, în anul 1654, mănăstirea care-i poartă acum numele. Grota există şi astăzi.



De-a lungul vremii, a fost folosită de călugării pustnici, care urcau aici cu ajutorul unei scări şi rămâneau în peşteră săptămâni în şir pentru post şi rugăciune. Dreptcredincioşii, de marile sărbători, după slujba ţinută în biserica mănăstirii, vin de se roagă şi se închină şi în dreptul grotei, considerând-o a fi un lăcaş protejat de Dumnezeu. „De câte ori am ocazia, urc cu mare dragoste până la Mănăstirea Bunea. Este un loc deosebit pentru mine. Încântător. Parcă te afli cu adevărat în grădina Domnului”, spune Steliana Nistor, o femeie care vine la Bunea tocmai de la Titu.

Călugării sunt primitori. Deschişi. Dornici de a comunica, de a-i povăţui pe cei aflaţi la ananghie. Au în permanenţă pregătite câteva camere pentru oaspeţi. La Mănăstirea Bunea există un ritual aparte. Nu se foloseşte pentru prepararea hranei carnea. Toate cele de trebuinţă se procură din sat, iar pentru iarnă călugării conservă ciuperci, fructe de pădure şi legumele produse în grădina proprie. Cei care au ajuns la Mănăstirea din pădurile Vulcanei Băi spun că s-au simţit mai aproape de Dumnezeu, iar liniştea şi aerul curat au darul să-i ajute să-şi cureţe mintea şi sufletul.