80 de doctoranzi, ajutaţi de Universitatea “Valahia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Târgovişte se investeşte în cercetare. Universitatea “Valahia” a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul intitulat “Pregătire doctorală de excelenţă pentru societatea cunoaşterii”. Proiectul a fost accesat la începutul acestei luni şi este realizat în colaborare cu Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Finanţarea vine de la Fondul Social European.

Obiectivul general al proiectului vizează perfecţionarea formării viitorilor cercetători, dezvoltarea şi creşterea competitivităţii.  “Este un prociect care pe noi, ca Universitate, ne onorează. Este al treilea proiect de acest gen lansat de noi. La început am avut temeri vizavi de câştigarea acestui proiect, dar s-a dovedit a fi un succes. Şi anul viitor şi anii ce urmează, dacă un asemenea tip de proiect va exista, cu siguranţă că îl vom câştiga”, a spus prof. univ. dr. Ion Stegăroiu, prorector Universitatea “Valahia” Târgovişte.

80 de doctoranzi vor beneficia de 20 de milioane de lei

Proiectul “Pregătire doctorală de excelenţă pentru societatea cunoaşterii” se va implementa pe o perioadă de 36 de luni, iar valoarea totală a acestuia se ridică la peste 20 de milioane de lei, dintre care aproximatix 19 milioane nerambursabili. “Este un parteneriat estrem de benefic pentru că sprijină 80 de doctoranzi pentru a obţine titlul ştiinţific de doctor. În urma acestui proiect, doctoranzii vor  putea face cercetări în cadrul şcolilor doctorale”, a declarat prof. dr. univ. Maria Niculescu, managerul proiectului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite