VIDEO Tragedie în Suceava. Doi copii care au mers la scăldat au murit înecaţi
0Doi băieţi, în vârstă de 13 şi 14 ani, din oraşul Salcea, au mers la scăldat în râul Suceava, însă la un moment dat au fost prinşi de un curent al apei, care i-a tras la fund, fără să mai poată fi salvaţi.
Un eveniment teribil a avut loc în judeţul Suceava, chiar la începutul vacanţei de vară. Doi copii cu vârste de 13 şi 14 ani s-au înecat în râul Suceava, în zona localităţii Prelipca. Tragicul incident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13.00, când Daniel H., de 14 ani, împreună cu fratele său Gabriel H., de 13 ani şi Andrei Z., de 14 ani, toţi din oraşul Salcea, au mers la scăldat în râul Suceava.
În timp ce erau în apă, Gabriel H. şi Andrei Z. Au fost prinşi de un curent al apei, care i-a tras la fund, fără ca Daniel H. să mai poată interveni.
La faţa locului s-au deplasat militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu autospeciale şi o barcă pneumatică cu motor, echipajul de scafandri şi o ambulanţă SMURD.
“Căutările au fost efectuate atât cu barca pneumatică, cu mijloacele specifice, cât şi cu echipajul de scafandri, iar în jurul orei 20.40, a fost găst şi recuperat trupul neînsufleţit al băiatului în vârstă de 14 ani. Căutările celui de-al doilea copil au continuat până la lăsarea întunericului, iar duminică dimineaţă, începând cu ora 07.50, au fost reluate. În jurul orei 10.55, echipajele ce căutare/salvare au găsit şi recuperat şi pe băiatul în vârstă de 13 ani. Trupul neînsufleţit a fost predat organelor competente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plutonierul adjutant Alin Găleată.
Alte ştiri pe această temă:
FOTO Un copil de 13 ani, din Vaslui, s-a înecat în râul Bârlad, în urma unui pariu
Trupul unui adolescent care s-a înecat în urmă cu două zile în Someş, căutat cu scafandri