Spitalele de arşi din ţară sunt pline. O femeie ce a suferit arsuri în urma unei explozii a fost refuzată de două spitale deoarece nu aveau locuri disponibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie produsă într-o casă din Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac
Explozie produsă într-o casă din Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

O femeie de 33 de ani, din comuna suceveană Hânţeşti, care a suferit arsuri într-o explozie, astăzi dimineaţă, produsă în propria casă, a reuşit cu greu să fie transferată într-un spital specializat în îngrijirea pacienţilor cu arsuri pentru că nu ar mai fi fost nicăieri un loc liber.

Astăzi dimineaţă, pe la ora 06.20, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD în comuna Hânţeşti, unde a avut loc o explozie la o locuinţă. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. La faţa locului s-a deplasat în sprijin şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

În momentul exploziei, în interiorul casei se afla o familie, compusă din părinţi şi doi copii. Singura afectată mai grav de explozie a fost femeia, în vârstă de 33 de ani, care a suferit arsuri de gradul I şi de gradul II pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului. Copiii, din fericire, au suferit doar un atac de panică, dar fără să fie necesar transportul lor la o unitate spitalicească. De asemenea, tatăl lor nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Echipajele medicale au preluat victima şi i-au acordat primele îngrijiri. Ulterior, după ce a fost stabilizată, femeia în vârstă de 33 de ani a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Aceasta nu a putut fi transferată în primă fază la Bucureşti sau Iaşi, deoarece nu erau locuri libere, iar apoi a apărut varianta Braşov. În cele din urmă, ea a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

explozie suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

               Femeia a fost transferată în cele din urmă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca                                                                            FOTO Dănuţ Zuzeac

Casa, regim parter plus mansardă, a fost afectată cel mai mult în zona exploziei (bucătărie, baie şi un hol), iar doi dintre pereţii rămaşi în picioare, dar care prezentau pericol de cădere, au fost demolaţi de către pompierii militari, pentru a nu se înregistra şi alte victime. De asemenea, avarii s-au mai înregistrat şi la trei locuinţe învecinate şi la două maşini parcate în zonă (uşi, ferestre şi faţade la case şi elemente de caroserie la maşini).

„Explozia s-a produs în bucătăria locuinţei, cel mai probabil, în urma unei acumulări de gaze de la butelie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Alin Găleată.

Alte ştiri pe această temă:

Pericol de explozie la un service auto cuprins de flăcări. Intervin 40 de pompieri VIDEO

Locul exploziei din Reşiţa este unul blestemat: accident rutier la câteva ore după explozie

Incendiu puternic la o casă din Eforie în urma exploziei unei butelii. O persoană a suferit arsuri pe corp

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite