Povestea lui Constantin Arseni, medicul care a pus bazele neurochirurgiei româneşti
0Profesor universitar şi director al clinicii de Neurochirurgie a facultăţii de medicină din Bucureşti, medicul sucevean Constantin Arseni a pus bazele neurochirurgiei româneşti împreună cu mentorul său Dumitru Bagdasar.
În România, neurochirurgia a început să se dezvolte ca specialitate separată începând cu anul 1932. Până atunci, activitatea neurochirurgicală a fost reprezentată prin operaţii pe sistemul nervos efectuate de către marii chirurgi ai vremii.
Constantin Arseni (1912 – 1994) s-a născut la data de 3 februarie 1912 în localitatea Dolhasca din judeţul Suceava. Acesta a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în anul 1935, susţinându-şi teza de doctorat la data de 30 iunie 1936 pe tema „Neurotomia juxta protuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului (operaţia lui Dandy)”.
Ca şi student, a lucrat în clinica profesorului Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca, însă s-a îndrăgostit de chirurgia creierului după ce a văzut o operaţie făcută de Dumitru Bagdasar la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. La vârsta de 23 de ani, Arseni îşi începe „călătoria” în domeniul neurochirugiei sub îndrumarea directă a profesorului Bagdasar, recent întors din Statele Unite ale Americii.
După un stagiu la Secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă Bucureşti, unde a fost învăţăcelul profesorului Iacob Iacobovici, Constantin Arseni a acceptat propunerea lui Dumitru Bagdasar de a lucra în secţia de neurochirurgie a Spitalului Central de Boli Nervoase şi Endocrinologie din Bucureşti.
În perioada 1936 – 1946, Constantin Arseni a lucrat direct cu profesorul Dumitru Bagdasar, însă activa şi la Spitalul de Urgenţă. În acest timp, Arseni şi-a dezvoltat cunoştinţele despre neurologia patologică, el devenind lector universitar la catedra de Anatomie patologică din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti sub îndrumarea profesorului Ion Niculescu.
Suceveanul Constantin Arseni a fost singurul chirurg care l-a asistat pe Dumitru Bagdasar în acea perioadă, contribuind substanţial la progresul departamentului neurochirurgical. La început, el a fost responsabil pentru tratamentul pacienţilor de la neurochirurgie, însă el a încercat să-şi completeze cunoştinţele şi să înţeleagă cât mai mult din noua specialitate creată.
În anul 1946, după moartea prematură a doctorului Dumitru Bagdasar, tânărul Constantin Arseni devine, la vârsta de doar 34 de ani, manager al Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Central de Boli Nervoase şi Endocrinologie din Bucureşti, singurul departament de acest gen din ţară.
După numeroase eforturi, Arseni a reuşit să extindă clinica la 80 de paturi. Spitalul de Neurochirurgie din Bucureşti s-a dezvoltat rapid, abordând cele mai diverse aspecte ale anatomiei patologice. Creşterea numărului de cazuri cu care clinica se confrunta a dus la un efort de dezvoltare tehnică şi la foarte multă muncă de cercetare.
În anul 1964, numărul de paturi a ajuns la 220. În anul 1975, Constantin Arseni a redenumit Clinica de Neurochirurgie din Bucureşti în Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Profesor doctor Dumitru Bagdasar”, unitatea medicală fiind cel mai mare spital de neurochirurgie din Europa, având 650 de paturi.
Cu timpul, spitalul bucureştean a fost dotat cu echipament paraclinic corespunzător cerinţelor europene din acea perioadă. Un element important în procesul de dezvoltare a clinicii neurochirugicale conduse de Constantin Arseni a fost folosirea scanării cu raze X (1982), care a oferit medicilor posibilitatea de a evalua mult mai rapid un pacient şi de a oferi un diagnostic cât mai corect.
Activitatea Clinicii de Neurochirurgie în diferite domenii de specialitate a dus la editarea de 64 de monografii şi tratate sub coordonarea profesorului Constantin Arseni.
Societatea Română de Neurochirurgie a fost fondată în anul 1982, primul preşedinte fiind Constantin Arseni (1982 – 1991). El a fost şi preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România (1982 – 1989), precum şi membru al Academiei Române (1985). Marele doctor a decedat în 1994, la vârsta de 82 de ani.
Profesorul Constantin Arseni a reprezentat pionul principal al şcolii de neurochirurgie moderne din România, de după al Doilea Război Mondial. Activitatea medicului sucevean a avut o contribuţie importantă în dezvoltarea medicinii din România din partea a doua a secolului trecut. Din anul 2002, Clinica de Neurochirurgie din Bucureşti poartă numele de Spitalul Bagdasar – Arseni.
Alte ştiri pe această temă:
„Medicul fără de arginţi“ Vasile Voiculescu. De ce l-au băgat comuniştii în puşcărie la 74 de ani