Moartea Regelui Ferdinand şi a lui Ion Brătianu, văzute prin ochii prim-ministrului Ion Gheorghe Duca
0
Prim ministrul Ion Gheorghe Duca, cel care a fost asasinat de către legionari în gara Sinaia, şi-a scris amintirile în trei volume, unul dintre capitole fiind dedicat morţii regelui Ferdinand şi a lui Ion Brătianu.
Starea de sănătate a regelui Ferdinand a început să se deterioreze în anul 1925, în urma unei operaţii de hernie. Starea sa fizică a avut şi mai mult de suferit, după ce fiul său, Carol al II-lea al României, a decis în luna decembrie 1925 să-şi părăsească familia şi să renunţe la tron, plecând în Franţa. Deşi regele Ferdinand se simţea din ce în ce mai rău, familia regală şi guvernul nu păreau să dea mare importanţă acestui fapt.
„Aflându-mă la începutul lui Septembrie în Braşov la Barbu Ştirbey, Mocsonyi care era şi el acolo mi-a mărturisit că nu înţelege nepasarea generală în ceea ce priveşte starea Regelui, că i se pare cazul foarte grav şi că ar trebui provocat un consult serios cu medici din ţară şi din străinătate. De fapt era atât de alarmat, încât vorbea chiar de necesitatea unei împăcări cu Principele Carol pentru a asigura fără zbuciumări o succesiune la tron, ce putea fi mai apropiată decît ne-o închipuiam”, a povestit I.G. Duca.
Deşi membrii familiei regale continuau să spună că stare de sănătate a regelui era una destul de bună, angajaţii de la Palat vedeau cu ochii lor cum regele Ferdinand slăbea de la o zi la alta.
„Cei de la Palat tot spun că Majestatea Sa nu are nimic, dar noi vedem cum se topeşte de la o săptămână la alta. Hainele i-au ajuns prea largi, este galben la faţă ca un cadavru şi ştim pozitiv că are mari dureri. Regina este în America, guvernul său nu ştie, sau nu vrea să ştie ce se petrece. Atrageţi de urgenţă atenţia D-lui Brătianu să ia măsuri energice, că altfel Regele se prăpădeşte, v’o spunem noi, cei ce suntem aci în jurul lui”, i-a transmis un ofiţer ce lucra la Palatul Regal ministrului Duca.
În scurt timp, Ferdinand a ajuns să fie consultat de medici din mai toate ţările importante din Europa, doctorul Harrtman concluzionând că regele avea cancer şi că tumoarea era atât de dezvoltată încă o intervenţie chirurgicală nu îşi avea rostul. Medicii au stabilit să-i administreze regelui Ferdinand un tratament cu radium ce avea însă doar să-i prelungească viaţa cu câteva luni de zile.
„Regele Ferdinand îşi îndura boala pe care o ştia fatală fără un murmur, fără un gest de revoltă sufletească, sau măcar de firească părere de rău. Nu vorbea nimănui de sfârşitul său, deşi atât Regina cât şi copiii îşi dădeau seama că este deplin conştient de starea luni. Ultima bucurie a fost vizita fratelui său, Principele Wihelm de Hohenzollem – Sigmaringen”, mai arată I.G. Duca.
Regele Ferdinand s-a mutat la Sinaia, unde stătea mai mult întins în pat. Starea lui de sănătate se degradase foarte mult şi sfârşitul său părea că se apropie din ce în ce mai repede. La data de 20 iulie 1927, suveranul avea să-şi dea ultima suflare.
„Timp de două zile, publicul a fost admis să defileze în faţa trupului neînsufleţit al Suveranului, o mulţime enormă a vrut să-l vadă pentru ultima oară. Poliţia întâmpina cele mai mari greutăţi ca să menţină ordinea, a trebuit, ca Ministru de Interne, să merg spre a vedea cum se petrec lucrurile. (...) Femeile îndeosebi, parcă se vorbiseră pentru a se îmbrăca în culorile cele mai bătătoare la ochi, am avut impresia că niciodată nu am văzut mai multe rochii roşii şi stacojii. Întrucât ştiu că lumea deplângea sincer dispariţia Regelui, fenomenul nu se poate explica decât printr’o lispă de educaţie civică mai adâncă”, îşi reamintea I.G. Duca.
Regele a fost însoţit pe ultimul drum de o mulţime de oameni, cortegiul său funerar fiind însoţit pe străzile Bucureştiului de zeci de mii de oameni.
Moartea lui Ion I.C. Brătianu
La mai puţin de jumătate de an de la decesul Regelui Ferdinand, avea să moară şi marele om politic Ion I.C. Brătianu. Deşi starea lui de sănătate nu era una foarte bună, nimeni nu se aştepta ca acesta să-şi dea ultima suflare la vârsta de 63 de ani. I.G. Duca îşi aduce aminte de o întâlnire avută cu Brătianu la începutul lunii noiembrie 1927, înainte ca acesta din urmă să plece în Italia unde trebuia să se întâlnească cu Mussolini.
„Într’adevăr, Brătianu nu părea bolnav, în tot timpul conferinţei, care a durat peste o oră, a fost cât se poate de interesant şi de voios. Ne-a făcut o lungă expunere a raporturilor României cu Italia încă de pe vremea tatălui său, şi a insistat asupra doreinţei lui şi a guvernului său de a întreţine şi pe mai departe raporturi cordiale”, a menţionat I.G. Duca.
Brătianu avea să nu mai plece în Italia, fiind ţinuit la pat de o gripă puternică. El avea o inflamaţie puternică în gât ce nu îi permitea să respire de unul singur.
„De la începutul bolii, rinichii nu mai funcţionau şi toate silinţele medicilor erau zadarnice, precipitând astfel procesul de descompunere a sângelui. Medicii se arătau tot mai speriaţi de violenţa infecţiei streptococice, căreia organismul puternic al sărmanului Brătianu îi opunea o disperată, dar deşartă rezistenţă”, a povestit I.G. Duca.
Prim ministrul României şi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ion I.C. Brătianu, avea să moară în dimineaţa zilei de 24 noiembrie 1927, după ce medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l ţine în viaţă.
„Dacă este adevărat că a şti să mori este pentru un om de stat un merit tot atât de mare ca şi acela de a fi ştiut să trăieşti, atunci desigur că acest merit nu i-a lipsit lui Brătianu. A murit în plină apoteoză, plâns de o ţară şi regretat de o lume întreagă. Pe el, soarta l-a scutit de zilele de restrişe după cele de mărire. Pe el, soarta l-a scutit de supravieţuirile degradatoare sau provocatoare de nedreptăţi, de compătimiri. Pe el, soarta l-a scutit de melancolia apusurilor şi de tristeţea bătrâneţelor. Pe el, moartea l-a trăznit ca pe un stejar, în toată maturitatea însuşirilor, în toată plenitudinea puterilor sale”, a arătat I.G. Duca.
Brătianu ar fi murit otrăvit
Moartea lui Brătianu a fost considerată a fi una suspectă de către apropiaţi. Au existat destule voci care au susţinut că el ar fi fost otrăvit ba de sovietici, ba de duşmanii săi politici, naţional – ţărăniştii.
„S’a pretins, faţă de virulenţa cu totul neobişnuită a infecţiei, că Brătianu fusese otrăvit, se bănuia că nişte Ruşi aflători la el în serviciu ar fi presărat pe pâinea ce i s’a dat o cultură de streptococi anume pregătită. Unii afirmau că atentatul era de natură sovietică, alţii mergeau până a învinui opoziţia naţional-ţărănistă. Nu a fost dovedit nimic şi nu vreau să las plutind asupra nimănui vreo bănuială. Virulenţa infecţiei a fost desigur suspectă, dar pe de altă parte nefuncţionarea rinichilor şi anghina lui Ludwig pot fi nişte explicaţii, fără a mai fi nevoie să se recurgă la alte ipoteze, pe care de altfel se fac prea des şi prea uşor, când este vorba de oameni ce ocupă situaţii însemnate”, a explicat I.G. Duca.
Ion I.C. Brătianu avea să moară la scurt timp după decesul regelui Ferdinand, România pierzându-şi conducătorul oficial şi cel din urmă în mai puţin de jumătate de an.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
