Ilegalităţile silvice, sancţionate de poliţişti. Doi bărbaţi, prinşi transportând lemne fără acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marfa a fost confiscată FOTO Adevărul
Marfa a fost confiscată FOTO Adevărul

Poliţiştii au depistat, ieri, pe raza localităţii Ciocârlia, un bărbat de 43 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu o autoutilitară o cantitate mai mare de material lemnos decât cea înscrisă pe avizul de însoţire.

 Şoferul le-a prezentat poliţiştilor un aviz de însoţire în care era înscrisă o cantitate mai mică decât cea transportată, fapt constatat după măsurarea volumului materialului lemnos de către un specialist din cadrul Ocolului Silvic Urziceni.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar diferenţa de material lemnos constatată în urma măsurării a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia Ocolului Silvic.

În comuna Albeşti, oamenii legii au depistat un alt bărbat care deţinea material lemnos din speciile salcâm, dud şi ulm, pentru care nu a prezentat documente justificative de provenienţă. Faţă de persoana depistată a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite