Accident cu 9 răniţi pe DN2. Ce alcoolemie avea şoferul care intrat pe contrasens şi a izbit violent un microbuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă persoane au fost rănite într-un accident produs, miercuri după-amiază, în apropierea oraşului Urziceni, unde un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz cu pasageri.  Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00 pe DN 2, în judeţul Ialomiţa.

La faţa locului  au fost trimise trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţa SMURD şi trei echipaje ale SAJ Ialomiţa - substaţia Urziceni. 

Din eveniment au rezultat 9 victime, conştiente: 7 din microbuz şi 2 din autoturism. Victimelor le-a fost acordat primul ajutor de echipajele medicale de la locul intervenţiei. Ulterior, toate cele 9 victime au refuzat transportul la spital, a anunţat ISU alomiţa.

Imagine indisponibilă

Conform sursei citate, în acest caz nu a fost activat Planul roşu de intervenţie, întrucât la locul evenimentului au fost prezente patru echipaje medicale, din care unul cu medic si după evaluarea victimelor s-a constatat că acestea au răni uşoare.

Imagine indisponibilă

Conform poliţiştilor, din verificările efectuate se pare că un bărbat, de 53 de ani, care circula pe DN2, ar fi pierdut controlul direcţie de mers într- o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, condus de un bărbat, de 34 de ani.

Imagine indisponibilă

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a şoferului autoturismului şi a unui pasager din acelaşi autoturism.  În urma testării cu aparatul Drager, în cazul şoferului autovehiculului, rezultatul a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce  în cazul  şoferului microbuzului rezultatul a indicat o valoare negativă. 

Vă mai recomandăm şi:

EXCLUSIV Cum a ajuns un fost ministru de Finanţe al României să fie judecat pentru uciderea a doi oameni

Lipsă de omenie în pandemie: românii imunizaţi refuză să doneze plasmă pentru bolnavii de Covid-19

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite