Un bărbat a murit într-un accident stupid: a căzut din maşină în timpul mersului după ce s-a sprijinit de portieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Urziceni, pasager într-un autoturism, a sfârşit tragic, după ce a căzut din maşină în timpul mersului. Anchetatorii au stabilit că acesta, aflat pe scaunul din dreapta faţă al autovehicului, s-ar fi sprijinit de portieră. Uşa s-a deschis, iar el a fost proiectat pe carosabil. În urma impactului, a murit pe loc.

Din verificările efectuate de poliţiştii ajunşi la locul accidentului, s-a stabilit că, în timp ce un bărbat de 27 de ani, din comuna Sineşti, conducea o autoutilitară pe drumul judeţean ce leagă localităţile Hagieşti de Lilieci, la un moment dat, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă al autovehiculului s-ar fi sprijinit de portieră, şi a căzut pe partea carosabilă. Din accident a rezultat decesul pasagerului, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Urziceni.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul indicat fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite