Slobozia: Victor Cîrstea, ghid în propria locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un modest apartament de două camere găzduieşte mii de cărţi, colecţii filatelice şi numismatice, dar şi avioane în miniatură. Victor Cîrstea s-a născut în judeţul Vâlcea, a trăit în Ploieşti şi s-a retras, de şase ani, la Slobozia. Acum, apartamentul lui Victor Cîrstea este un adevărat muzeu. Bătrânul colecţionează lucruri de când se ştie.

Colecţia de timbre o are de o jumătate de veac, iar cea de bani vechi o moşteneşte din moşi strămoşi. A cumpărat tone de cărţi, pentru că vrea ca aceste investiţii să dăinuie peste timp.

Nici acum nu s-a lăsat de această pasiune şi are acasă, la zi, colecţiile „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ şi „Jules Verne“ de la Adevărul, dar şi bestsellerul „Sfârşitul Ceauşeştilor“ de Grigore Cartianu.

Peste 2.500 de cărţi
Pentru a ţine o evidenţă mai clară a cărţilor sale, Victor Cîrstea are numeroase repertoare în care îşi notează numele volumului şi autorul, dar şi rafturile pe care stau aşezate „comorile sale“. Dostoivski, Dante, Balzac şi Eminescu sunt doar câţiva dintre scriitorii preferaţi ai colecţionarului.

Cel mai mic exemplar de carte din biblioteca lui Victor Cîrstea are doar şase centimetri lungime şi cinci lăţime.
„Este o carte în care sunt aproape toate poeziile lui Eminescu. M-a fascinat diminesiunile ei şi de aceea am cumpărat-o“, spune bătrânul, citind câteva versuri ale marelui poet.
De cealaltă parte, cea mai mare carte deţinută de nea’ Victor este dictionarul german-român, un gigant de 1.730 de pagini.

Cărţile vor dăinui în timp
Victor Cîrstea spune că nu are multă şcoală, însă a învăţat foarte multe lucruri din cărţile citite.
„Mi-a plăcut să citesc, dar să nu credeţi că doar asta mi-a plăcut. Am jucat fotbal, mi-a plăcut foarte tare să joc handbal, îmi plac filmele, ascult muzică de toate genurile“, spune bătrânul, arătându-ne colecţia de casete pe care le păstrează pe recamierul din sufragerie.

Citiți mai multe amănunte în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite