Drumarii şi-au pus în funcţiune utilajele
0Vremea rea pare că încearcă să îşi intre în drepturi. Astăzi de dimineaţă la Slobozia au apărut primii fulgi de nea. Pentru ca natura să nu îi ia pe nepregătite, drumarii au scos la înaintare cinci utilaje cu care supraveghează carosabilul.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), cinci utilaje patrulează acum în judeţul Ialomiţa, în zonele Slobozia şi Feteşti, pentru a supraveghea starea şoselelor.