Un nou val de ploi şi ninsori. Temperaturile scad şi cu 10 grade Celsius de la o zi la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o avertizare Cod Galben pentru zilele următoare, aşteptându-se ploi însemnate cantitativ şi o nouă răcire a vremii.

Intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică şi o răcire accentuată a vremii sunt aspectele semnalate de meteorologi în cea mai recentă avertizare. Avertizarea vizează intervalul 31 martie, ora 09 – 01 aprilie, ora 23, mai mult de jumătate de ţară fiind din nou sub Cod Galben.

„Începând din dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 martie, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local şi în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...60 km/h, temporar 65...75 km/h. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1500 m altitudine, rafalele vor depăşi 80...100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere şi în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 15…25 l/mp, iar în vest şi nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină“, spun meteorologii. 

Deşi sâmbătă, 31 martie 2018, va fi mult mai cald decât valorile normale pentru această perioadă a anului, duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar şi cu 10…12 grade. La munte, ploile se vor transforma treptat  în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite