Situaţie trasă la indigo în judeţul Olt: o treime dintre unităţile şcolare din judeţ sunt în ilegalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul nceput de an şcolar vine iar "pe nepregătite"
Noul nceput de an şcolar vine iar "pe nepregătite"

Învătământul oltean nu va fi nici în această toamnă pregătit pentru începerea cursurilor. Din 536 unităţi şcolare din judeţ, nu mai puţin de 159 - adică o treime, vor fi prinse, peste doar câteva zile - 15 septembrie, fară autorizaţie sanitară de funcţionare. Jenanta situaţie, care este neschimbată în ultimii trei ani, are o explicaţie pe cât de simplă, pe atât de neînţeles: legislaţia permite acest lucru.

An de an, autorităţile - indiferent că sunt din domeniul educaţiei, fie din alt domeniu, fac "rating" pe seama faptului că elevii studiază în condiţii improprii în incintele unor unităţi şcolare care nici nu ar trebui să organizeze cursuri şcolare. Dar nici unii, nici alţii nu spun că poartă o vină majoră în perpetuarea jalnicei situaţii. Este vorba despre faptul că legislaţia permite posibilitatea ca, în mod inexplicabil pentru o minte sănătoasă, unităţile de învăţământ să funcţioneze binemersi pe proprie răspundere în baza Ordinului nr. 1030/2009, această autorizaţie fiind valabilă atâta timp cât nu s-au modificat condiţiile iniţiale ce au stat la baza emiterii acesteia.

Astfel, chiar dacă o unitate şcolară nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi autorizată sanitar să funcţioneze - adică să ofere elevilor apă curentă, dar nu numai -, atunci totul poate fi uşor trecut cu vederea în baza unei simple declaraţii pe proprie răspundere semnată de către directorul unităţii şcolare respective care nu îndeplineşte condiţiile mai sus menţionate. Şi ce director de şcoală sau grădiniţă ar vrea să se trezească cu unitatea închisă, iar el - şomer??

Principalele motive ce stau la baza lipsei autorizaţiei sanitare de funcţionare sunt acelaşi ca de fiecare dată: lipsa apei curente, iar cea din sursele proprii nu este potabilă. În aceste condiţii, mii de elevi olteni de clase primare sau gimnaziale, dar şi preşcolari, vor începe noul an şcolar în condiţii improprii.

“Din 536 unităţi şcolare din judeţ, un număr de 159 nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare după ce noi le-am inspectat şi am constatat că nu îndeplinesc condiţiile pentru a le acorda autorizaţia dorită. În acelaşi timp, din numărul total de 536 unităţi şcolare din judeţ, 389 sunt acum în legalitate deoarece deţin autorizaţie sanitară de la noi. Sunt însă şi unităţi şcolare care nici măcar nu ne-au solicitat autorizaţie, deşi sunt obligate prin lege să o facă. Mai precis, avem 15 unităţi care nu au solicitat niciodată această autorizaţie sanitară de la noi. Şi, totuşi, aceste unităţi vor funcţiona şi în acest an deoarece legea le permite acest lucru în schimbul unei simple declaraţii pe proprie răspundere a directorului şcolii potrivit căreia elevii pot frecventa cursurile. Până când legislaţia nu se va modifica, noi nu avem ce face”, dr. Talia Cincă, director Direcţie de Sănătate Publică Olt.

Grădiniţe “ilegale”

Situaţia (i-)legalităţii şcolilor din judeţul Olt este identică cu ca de anul trecut. În 2013, din numărul total de 580 unităţi de învăţământ aflate în funcţiune la acel moment, doar 375 au fost autorizate, în vreme ce 205 au fost neautorizate, adică o treime au rămas să funcţioneze chiar dacă nu puteau oferi condiţii civilizate de studiu propriilor elevi.

Situaţia este gravă şi în privinţa celor mai mici dintre copii, adică cei de la grădiniţă. Astfel, 14 grădiniţe din mediul urban îşi vor deschide porţile de luni – 15 septembrie, fără a fi autorizate. Ca de obicei, cele mai multe probleme sunt în mediul rural, unde, din totalul celor 236 de grădiniţe existente în catastifele Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, nu mai puţin de 86 au fost respinse de la autorizare, iar şase unităţi nu au solicitat deloc avizul menţionat.

În ciuda cifrelor Direcţiei de Sănătate Publică, singura instituţie abilitată să inspecteze condiţiile igienico-sanitare din unităţile şcolare, oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt continuă să nu vadă aceste “detalii” şi se laudă cu o altă realitate.

„În acest moment, 99% dintre unităţile de învăţământ sunt pregătite să înceapă anul şcolar. Mai sunt câteva şantiere în lucru şi de aceea nu putem spune că 100% sunt pregătite. Ne manifestăm încrederea că, la începutul de an şcolar, după cum au văzut inspectorii şcolari în vizitele de evaluare pe care le-au făcut în unităţile de învăţământ, absolut toţi preşcolarii şi elevii vor avea cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea cursurilor”, a declarat Felicia Man, şefa IŞJ Olt.

În acest an vor fi aşteptaţi în şcolile şi grădiniţele din judeţ nu mai puţin de 66.999 elevi. Dintre aceştia, cei mai mulţi se vor regăsi în învăţământul liceal – 18.902 elevi, alţi 18.086 vor fi în învăţământul primar, 16.762 - în cel gimnazial, 11.217 - la grădiniţă, iar 123 în cel profesional. Alţi 3.369 de copii se vor afla în clasa pregătitoare.

Mai puteţi citi:

Fondul şcolii şi fondul clasei, interzise oficial în judeţul Olt

O treime din şcolile şi grădiniţele de la Olt, în ilegalitate

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite