Revin ploile! Oltul, sub ameninţarea grindinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Olt se numără printre judeţele unde, în această noapte, va ploua abundent şi chiar mai mult decât atât. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seară, o atenţionare de cod galben de ploi însemnate cantitativ şi grindină pentru judeţul Olt, alături de celelalte judeţe din jumătatea de vest a ţării. Avertismentul meteorologilor este valabil, deocamdată, de luni, ora 20.00, până marţi – 1 iulie, ora 09.00.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” al judeţului Olt a fost informat de Administraţia Naţională de Meteorlogie, luni seară, că, începând din această seară, orele 20.00. şi până mâine - 1 iulie, orele 09.00, judeţul Olt se va  afla sub incidenţa unei atenţionări meteorologice cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ.

Mai exact, în intervalul menţionat, în zona Olteniei, dar şi celelalte judeţe din zona de vest a ţării, se vor înregistra averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi chiar căderi de grindină pe arii restrânse. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri/mp şi, izolat, 40-50 de litri/mp.  

Avertizarea a fost trimisă către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ şi insituţiile care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

“Atenţionările de cod galben au fost trimise deja către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ şi instituţiile care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. S-a dispus asigurarea permanenţei la sediile primăriilor, avertizarea populaţiei din zonele de risc la inundaţii, monitorizarea permanentă a cursurilor de apă, verificarea spaţiilor stabilite pentru adăpostire şi transmiterea către Centrul Operaţional al I.S.U. Olt a situaţiilor de urgenţă apărute în zona de competenţă”, a afirmat plutonier Alin Băsăşteanu, responsabil relaţii mass-media ISU Olt.
 

Mai puteţi citi:

Oltul, sub cod galben de ploi până joi seară

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite