Profesorul care-i face pe copii să renunţe la telefon: „A fost şi Solomon Marcus aici şi s-a luminat când i-am povestit ce fac“
0Dan Groza (50 de ani) visează să transforme jocul de go în sport de masă, iar încercările sale de la Caracal i-au dovedit că proiectul este realizabil. Între timp, copiii au început să lase telefoanele mobile şi să redescopere bucuria de a face sport.
Dan Groza, un IT-ist îndrăgostit din adolescenţă de jocul de go, a reuşit să aducă sute de copii la Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol“ din Caracal şi să-i „ţină în poveste“ vreme de aproape patru ani, de când face voluntariat în oraşul natal în care s-a reîntors în 2015. Cum a reuşit să lege literele alfabetului de jocul de strategie, dar şi de sport, oferindu-le copiilor o lume despre care nu ştiau este o poveste care i-a adus, la un moment dat, chiar un stagiu de pregătire în ţara unde jocul de go este aproape o religie, în Coreea de Sud.
„În 2015 m-am întors în Caracal şi am vrut să fac ceva cu jocul de go în oraş, iar go-ul merge mână-n mână cu cititul, pentru că a citi înseamnă a gândi ce citeşti, de fapt. Şi-am mers la bibliotecă şi am găsit o persoană care a înţeles ce vreau să fac şi m-a ajutat: Vera Grigorescu. S-a nimerit să fie şi biblioteca de vacanţă, prima ediţie, în 2015. Am început să iau şcolile la rând, am încercat să vorbesc cu generaţia de clasa a VI-a, i-am chemat pe elevi la bibliotecă, le-am oferit un cerc de geometrie şi de go. Şi n-a venit nimeni sau numai foarte puţini. Am înţeles că trebuie să mă duc mai în jos şi aşa am ajuns la clasa pregătitoare. La clasa a VI-a, copiii erau atunci deja pe telefoane“, a povestit Dan Groza (50 de ani) despre începuturile cercului de go.
JUCĂTORII DE LA CARACAL NU MAI SUNT ÎNCEPĂTORI
Pe copii i-a prins repede jocul de go, asta şi graţie metodei mult simplificate folosită de profesorul care acum este în al doilea an de antrenorat. „Ideea a fost să folosesc literele alfabetului şi să simplific foarte mult lucrurile, le-am simplificat după o metodă pe care, practic, nu o foloseşte nimeni în lume, toţi încep de la un joc de 9 pe 9, eu am ajuns să folosesc un joc de 7 pe 7, cu o metodă numită Atari Go, un go simplificat, care durează puţin şi e uşor de înţeles. Pe toţi copiii de la clasa pregătitoare îi întrebam: «Cum vi se pare jocul de go?» şi ei îmi răspundeau: «Simplu, e simplu, e uşor!». Asta a fost. Şi am folosit, v-am spus, literele alfabetului, primele trei litere, pentru Atari go, A, B şi C. Cine ştia să joace Atari Go, şi asta înveţi în cinci minute, în clasa pregătitoare, are litera A. Când începe să înţeleagă cât de cât, şi să pună mai multe piese, ca la citit, ai B, adică dacă pui vreo 10 piese până să se termine partida, ai litera B, şi litera C o aveau cei care câştigau turnee. Făceam turnee, juca fiecare cu fiecare şi cine câştiga turneul, unul singur, lua litera C. Le-a plăcut ideea asta“, a continuat proful povestea jocului de go.
Joia era ziua începătorilor. Între timp, copiii au evoluat, au venit şi competiţiile cu ceva tradiţie, iar astăzi jucătorii de la Caracal se bat de la egal la egal cu alţi competitori din ţară, ba chiar au reuşit, pe alocuri, să-i întreacă.
O VARĂ ÎNTREAGĂ ÎN COMPETIŢIE
Deşi totul a pornit de la jocul de go, Dan Groza a reuşit să-i atragă şi mai mult pe elevi cu jocurile de tot felul pe care tinerii le practică vara întreagă în parcul „Constantin Poroineanu“. În vacanţa de vară, peste 140 de copii au venit constant să se joace în parc. E o întreagă nebunie: copii începând de la grădiniţă şi până la liceu se mişcă mult, sar coarda, aleargă, trag de sfoară, sar în lungime, joacă go, împletesc o serie întreagă de probe sportive, se împrietenesc şi concurează într-un mod care părinţilor lor le aminteşte de propria copilărie. Sunt lucruri pe care le-au descoperit în parc, şi nu la orele de sport, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple.
„Eu am îmbinat go-ul cu cititul, cu jocuri de logică, cu jocuri surpriză, cu jocuri de grup, cu creări de echipă... E aşa, un mix din fiecare, şi în fiecare an a trebuit să ridicăm ştacheta, că altfel se plictisesc. Într-adevăr, copiii au evoluat foarte mult“, a explicat profesorul.
EXPERIENŢA DIN COREEA DE SUD, ŢARA JOCULUI DE GO
„Coreea de Sud e ţara care a inventat jocul de go la nivel de masă, sunt milioane de oameni care ştiu să joace go în ţara aia, aşa s-au reinventat ei, de fapt, de-aia sunt acum lideri în inovaţie şi în IT. Dar ideea e că m-au adus acolo, am făcut un curs cu profesorii din toată lumea. Şi ei se uitau oarecum cu gura căscată la ce facem noi, pentru că la ei s-a ajuns într-un palier în care copiii sunt oarecum forţaţi să înveţe go, nu mai au plăcerea pe care o au copiii mei. Ai mei se bucură să joace go pentru că nu le-o impun, vine totul ca un joc, şi sunt jocuri de echipă. E bucuria pe care eu am avut-o când eram copil şi mă jucam cu ceilalţi copii“, explică profesorul Dan Groza.
În acel stagiu a înţeles şi ce este de făcut pentru a merge mai departe, experienţa venind chiar într-un moment în care proiectul său de voluntarit era oarecum într-un impas. Un alt impuls a fost vizita la Caracal a lui Solomon Marcus (1925-2016), marele matematician şi om de cultură care a adus, de fapt, jocul de go în România.
„A fost şi Solomon Marcus aici şi i-am povestit ce fac şi s-a luminat. Acum, dacă se face postul la bibliotecă (n.r. – este vorba de un post de bibliotecar, pentru care Dan Groza va concura în decembrie), vom avea cercuri de go în fiecare zi, vom face şi cercuri de citit rapid, am văzut că se practică asta. Vreau să îmbrăcăm totul într-o joacă, cercurile vor fi în fiecare zi, pe litere, şi vreau să merg şi pe la sate, cum se făcea înainte, când bibliotecarii aveau şi muncă de teren“, expune profesorul câteva dintre planurile sale de viitor.
Proiect: jocul de go – disciplină şcolară, ca opţional la sport
În era telefoanelor inteligente, tabloul cu cei mici aplecaţi deasupra unei table de go este de nepreţuit. Totuşi, antrenorii spun că e loc de mai bine. Valoarea go-ului românesc e mai cunoscută peste hotare decât în ţară, spune Dan Groza, care în timpul anilor cât a lucrat în străinătate a şi frecventat cluburile de go, câştigând respectul nemţilor, de exemplu. Românii valoroşi au găsit însă resurse să revină şi să încerce să schimbe lucrurile. Poate cel mai bun exemplu este Cătălin Ţăranu, care a creat la Vatra Dornei chiar o secţie de go în cadrul clubului sportiv municipal. Se mişcă, însă, lucrurile, şi la Timişoara, la Piteşti, se încearcă la Vâlcea.
„Am creat şi patru concursuri, unul pe anotimp, la bibliotecă, în care, practic, se pun bazele acestei întâmpinări a copiilor din jurul Caracalului. Ba chiar au început să vină la concursurile mele şi copii din Mioveni, din Bucureşti, şi e de bine. E începutul unui lucru foarte frumos, dacă se face. Eu sunt şi arbitru de go, şi am câştigat să fac jocurile mele de go la Caracal, fără să mai aştept după alţi arbitri, mi le organizez eu, mi le arbitrez eu şi chiar eu sunt unul din cei trei care le pot şi ridica în baza de date europeană, şi ăsta e un avantaj pentru Caracal. Lângă noi se mai creează un proiect interesant: elevul lui Solomon Marcus, domnul Gheorghe Păun, este în Argeş, la Piteşti, are altă putere financiară şi altă deschidere, şi cu biblioteca judeţeană de acolo, din Piteşti, şi cu inspectorii şcolari din Piteşti, vrea să introducă jocul de go ca disciplină şcolară, ca opţional la sport. E foarte interesant ce vor să facă, pentru că foarte mulţi copii – se întâmplă şi la mine, în Caracal – se duc şi stau pe telefoane. Cu şahul şi cu go-ul ca opţional la sport, pentru cei care stau degeaba, ar fi timp în şcoală. Şi proiectul era chiar interesant, pentru că erau două judeţe care se uniseră: Vâlcea şi Argeş, şi vor să folosească structura turistică de pe Valea Oltului, Călimăneşti-Căciulata, şi să facă un fel de olimpiadă şcolară pentru disciplina Go. Ar fi extraordinar!“, subliniază viitorul bibliotecar.
Dan Groza aminteşte de românii care sunt foarte cunoscuţi în lume, mai puţin în ţara lor şi îl dă exemplu pe un român care a fost şapte ani în Japonia. E din Vatra Dornei şi a reuşit lucruri extraordinare în ceea ce priveşte jocul de go în România. „Vatra Dornei este acum de departe „insula“ cea mai bogată şi mai frumoasă, pentru că profesorii conduşi de Cătălin Ţăranu au reuşit să le facă secţie de Go la clubul sportiv municipal, cu buget, anul trecut au adus un festival european, i-au adus pe toţi profesioniştii din Europa. Cătălin Ţăranu are deschidere, este sprijinit de Federaţia Europeană de Go. În rest, mai fac eu la Caracal, mai e ceva la Mioveni, mai e la Timişoara, e interesant şi acolo ce se întâmplă, pentru că ei sunt cu un pas înaintea mea. Au preluat ideea, merg prin sate, au mare succes, au şi altă şansă, pentru că, ştiţi, în Timiş ei au şomaj aproape negativ. Având bani şi oameni dispuşi să investească în educaţia copiilor, au deschiderea asta. La mine o să fie mai greu.“
„CÂND ÎI BĂTEAM LA ŢINTAR, LE CÂŞTIGAM RESPECTUL“
Visul lui Dan Groza e mult mai mare decât ce a reuşit până acum, după ce a descoperit că metoda sa i-a fascinat pe elevii din Caracal. Vrea să bată satele din jur şi să „înfigă steagul“ acolo unde va găsi colaboratori interesaţi. Ar urma ca o zi pe săptămână, cel puţin la început, să se deplaseze în comune şi să-i înveţe pe copii şi pe voluntari „cum se face“, urmând ca totul, dacă va fi să-i prindă, să fie continuat, iar cei mai buni să vină la Caracal, la cercurile de go pentru avansaţi. Deşi e un demers greu, e convins că va avea aliaţi, pe care-i caută chiar şi printre bătrânii satului, simţind că-i poate cuceri cu jocuri ştiute de ei.
„Ştiţi cum făceam la ţară? Mergeam cu ţintarul. Puneam ţintarul pe masă şi îi îndemnam să jucăm. Şi se luminau la faţă, pentru că aşa puteau să vadă şi ei «Ia, mă, cum gândeşti?». Şi atunci când îi băteam la ţintar era OK, le câştigam respectul. Cam aşa o să procedez la sate, pe ei va trebui să-i conving că e un lucru bun. Voi încerca să-i determin pe directorii de şcoli şi pe primari să-i sprijine pe cei mai buni, să le asigure cumva transportul, măcar la concursurile pe anotimp de la Caracal“, acesta este planul profesorului.
„Şcoala să le ofere ceva, nu să-i lase fără educaţie pe copiii talentaţi la sport“
„Dom’ profesor de go“, aşa cum îl numesc copiii din Caracal, şi-ar dori să vadă elevi fericiţi în fiecare şcoală, iar pentru asta spune că nu e nevoie de lucruri speciale. Ba, o parte din drum l-a învăţat alături de copii, la atelierele de joc şi mişcare. Ei sunt cei care i-au arătat, spre exemplu, cum ajungi să faci echipele să funcţioneze. „La ora de sport le-aruncă uneori o minge, băieţii bat mingea şi fetele stau pe telefoane, asta e toată ora de sport. M-au rugat acum copiii: «Veniţi în şcoli să faceţi concursurile astea». Asta o să fac şi în şcoli, şi la sate, pentru că activitatea asta, bibioteca de vacanţă, şi atelierul meu de joc şi mişcare e imposibil să nu-i facă fericiţi pe copiii de la sate“, a mai spus profesorul.
De altfel, copiii se descurcă foarte bine să ţină scorul, să facă echipe echilibrate, după o metodă de care adulţii de astăzi cu siguranţă îşi amintesc: doi, cei mai buni, aleg rând pe rând coechipierii. Se ajunge, astfel, ca şi ultimul copil ales în echipă să contribuie şi să-şi dorească să progreseze, lucru pe care nu prea îl încurajează şcoala, a constatat profesorul de go. „La şcoală, clasa se împarte în trei: e un cap, un trunchi şi-o coadă, şi toţi profesorii, ca să nu se piardă şi ca să le fie simplu, discută numai cu capul. Şi eu am înţeles asta, am trecut prin experienţa asta, i-am lăsat pe ei să facă echipele, şi inevitabil s-a făcut o echipă OP, cum spun ei, adică «over power», mai puternică, care, practic, le desfiinţa pe celelalte“, explică profesorul.
Una dintre problemele pe care le-a constatat Dan Groza la sistemul de educaţie actual din România este că nu încurajează talentele sportive, ci, dimpotrivă, îi forţează pe elevi să aleagă între sport şi şcoală. „Este nevoie ca şcoala să le ofere ceva, nu să-i lase fără educaţie pe copiii talentaţi la sport, trebuie să rămâi cu ceva din şcoala aia, lucruri elementare, de bun-simţ, de politeţe“.
Strategie pentru lotul naţional feminin de scrimă
Dan Groza consideră că jocul de go aduce beneficii în aproape toate ariile, inclusiv pentru concentrare şi pentru un mod bun de gândire şi de reacţie în alte sporturi, cum este, de exemplu, scrima. De altfel, el a colaborat cu Ana-Maria Popescu (Brânză), colaborare care va continua. „Am convins-o că şi la spadă chiar e un lucru bun să joci go. La spadă e nevoie să gândeşti foarte repede, să iei decizii rapide şi bune, să ai precizie şi acurateţe în gândire. Şi le-am propus fetelor să facă go, şi înainte de campionatele europene, am fost cu lotul naţional în cantonament, la Poiana Braşov. Le-a plăcut fetelor“, a spus profesorul care are în plan să colaboreze în continuare cu centrele de juniori de la Craiova, Braşov şi Bucureşti, numind jocul de go „duelul fără spadă“.
Se încarcă comentariile...
