UPDATE Pescar dispărut pe râul Olt. În sprijinul scafandrilor olteni, aflaţi la prima misiune, a venit şi echipajul de la Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pescar care noaptea trecută a plecat, alături de un alt coleg, să întindă plase pe râul Olt, nu s-a mai întors la mal, colegul său alertând autorităţile.

UPDATE ora 9,00 - Pompierii olteni intervin pentru salvarea (dacă acest lucru va mai fi posibil) bărbatului de 54 ani cu trei bărci de căutare, echipa de scafandri, un autocamion de intervenţie şi un echipaj SMURD. În sprijinul salvatorilor ISU Olt au fost solicitaţi şi scafandrii de la Dolj, cei care, de altfel, interveneau în Olt până la constituirea echipei de scafandri în structura ISU Olt.

image
image

Ştirea iniţială

Pompierii ISU Olt au fost solicitaţi în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 8,00, să înceapă căutările în cazul unui bărbat care ar fi plecat cu barca în larg, în zona barajului Ipoteşti, să întindă plase, dar care nu s-a mai întors. După o vreme colegul său, care a rămas pe mal, a sesizat că pescarul nu se mai află în barcă, alertând autorităţile. „Noi am fost anunţaţi în această dimineaţă, la ora 8,00, iar colegii au plecat cu barca. Cel mai probabil vor interveni şi colegii scafandri“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu.

Intervenţia echipajului de scafandri ar fi prima de acest gen de la terminarea pregătirii, ISU Olt fiind obligat, până acum, să apeleze la colegii din alte judeţe în cazurile de salvare a persoanelor înecate. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite