Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, despre ordonanţa care reglementează traseismul politic: ”Bineînţeles că am semnat-o”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Cazanciuc
Robert Cazanciuc

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat vineri la Sibiu că a semnat Ordonanţa 55, prin care aleşii locali îşi pot schimba formaţiunea politică într-un interval de 45 de zile.

Prezent la Sibiu într-o vizită de lucru ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a fost întrebat dacă a semnat sau nu ordonanţa de urgenţă prin care aleşii locali au ”liber”, timp de 45 de zile, să opteze pentru formaţiunea politică din care vor să facă parte. 

”Bineînţeles că am semnat-o, sunt foarte puţine acte normative care nu au nevoie de avizul Ministerului Justiţiei. Aici lucrurile sunt destul de simple pentru cine vrea să înţeleagă: în Monitorul Oficial se publică actul normativ însoţit de semnăturile celor care îl iniţiază sau au sarcina de a pune în aplicare actul normativ, nu şi semnăturile celor care avizează, semnături care rămân la Guvern şi la iniţiator.

Aşa spune Constituţia României în articolul 108 şi aşa spune hotărârea de guvern care reglementează procesul de avizare. De aceea, dacă vă uitaţi în Monitorul Oficial, nu o să vedeţi semnăturile avizatorilor decât cele ale iniţiatorilor, coiniţiatorilor sau ale ministerelor care au sarcina de a pune în aplicare dispoziţiile unui act normativ”, a spus Cazanciuc. 

Vă mai recomandăm: 

Ordonanţa lui Dragnea, adoptată de Guvern. Primarii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru traseism

Guvernul a votat astăzi ordonanţa de urgenţă iniţiată de vicepremierul Liviu Dragnea care le permite aleşilor locali ca timp de 45 zile să treacă de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatul. Liderii PNL şi PDL au organizat, în această dimineaţă, un miting în faţa Palatului Victoria prin care au atras atenţia asupra faptului că prin această ordonanţă de urgenţă PSD încearcă să fraudeze alegerile din noiembrie.

Ciorbea reacţionează: Analizarea OUG ce permite migraţia primarilor, o prioritate pentru Avocatul Poporului

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, că analizarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali va constitui o prioritate pentru instituţia pe care o conduce.

Kelemen: UDMR nu va vota ordonanţa privind migraţia primarilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că grupurile parlamentare ale UDMR nu vor vota OUG privind migraţia primarilor în momentul în care aceasta va fi supusă dezbaterii Parlamentului. OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite