Iohannis: „Comunitatea germană este recunoscătoare poporului român pentru faptul că a beneficiat de sprijin consistent în vederea păstrării identităţii sale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis si Frank-Walter Steinmeier la Sibiu
Klaus Iohannis si Frank-Walter Steinmeier la Sibiu

Ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a ajuns luni la Sibiu cu aproape o oră şi jumătate întârziere, acesta venind cu un elicopter al Ministerului de Interne.

Împreună cu Klaus Iohannis dar şi cu ministrul de externe Bogdan Aurescu oficialul german a participat la Muzeul Naţional Brukenthal la vernisajul expoziţiei „Trecut şi prezent al minorităţii germane în România”. 

”Doresc să subliniez astăzi, în mod special, faptul că, în decursul secolelor, relaţia dintre români şi germani pe teritoriul României a fost, cu puţine excepţii din motive ideologice trecătoare, una caracterizată de armonie şi respect reciproc. Germanii din România au fost mereu loiali statului român de la edificarea acestuia, având o contribuţie constructivă la consolidarea şi modernizarea sa. Comunitatea germană este recunoscătoare autorităţilor române şi poporului român pentru faptul că, în cei 25 de ani de la căderea comunismului şi înlăturarea dictaturii, a beneficiat de sprijin consistent în vederea păstrării identităţii sale, precum şi de întreaga deschidere şi simpatie a concetăţenilor săi. Instituţiile minorităţii germane – grădiniţe, şcoli, teatre, mass-media, asociaţiile culturale şi instituţiile de ocrotire a persoanelor vârstnice – nu ar putea exista astăzi fără sprijinul generos al statului român, atât la nivel central, cât şi al administraţiei locale. 

Germanii din România sunt parte integrantă a istoriei şi identităţii ţării noastre. Moştenirea culturală a acestei comunităţi este parte a diversităţii şi bogăţiei unice a spaţiului cultural românesc, unde condiţiile sunt optime iar dorinţa este unanimă ca aceasta să existe şi în viitor. 

Mai mult, modelul de convieţuire din ţara noastră este exemplar. În lumina multiplelor conflicte motivate etnic la nivel internaţional, România este o excepţie fericită şi un model de urmat. În acest context, sunt convins că Forumul Democrat al Germanilor din România va fi în continuare o punte importantă şi valoroasă între România şi Germania, şi că reprezentanţii acestuia, la toate nivelurile, vor contribui mai departe la aprofundarea acestor relaţii şi la edificarea unei Românii moderne, deschise şi europene”, a spus preşedintele Iohannis. 

Oficialul german a primit luni titlul de cetăţean de onoare al Sibiului, şi a participat de asemenea la evenimentul prin care s-au sărbătorit 25 de ani de la înfiinţarea Forumului Democrat al Germanilor din România. 

~Prea des, în istoria noastră, chestiuni legate de minorităţi au fost şi material exploziv şi punct de pornire pentru tensiuni bilaterale. Dar aceasta reiese şi dacă privim conflictul actual din ucraina. Întrucât, în acest caz, o naţiune străină se erijează în postură de acrotitor al unei minorităţi cu care are legături etnice şi care trăieşte într-n alt stat, Ucraina, justificând, astfel, încplcarea suveranităţii acestui stat. Doamnelor şi domnilor, acest fapt contrazice profund principiul naţionalităţii şi identităţii într-o lume interconectată: este de datoria statului suveran să-şi protejeze diversitatea naţională în interiorul graniţeor sale. Nimănui din afară nu-i este permis să lezeze această suveranitate, sub pretextul protecţiei minorităţilor. Dacă eludăm acest principiu deschidem Cutia Pandorei, or, în astfel de condiţii, este puţin probabil ca să mai poată supravieţui în secolul XXI conceptul statului naţional suveran”, a spus oficialul german în discursul susţinut în faţa membrilor şi oficialilor FDGR.   

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite