Decizie în dosarul traficanţilor de carne vie de la Azilul de noapte – doi au primit pedepse cu executare, alţi doi cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru au fost retinuti in vara anului trecut - Foto Arhivă
Cei patru au fost retinuti in vara anului trecut - Foto Arhivă

Magistraţii Tribunalului Sibiu s-au pronunţat în dosarul în care patru persoane erau acuzate că racolau oameni ai străzii de la Azilul de noapte şi îi duceau în Germania unde îi obligau la cerşetorie, prostituţie şi furt.

Potrivit anchetatorilor, între 2010 şi 2011 cei patru au racolat mai multe victime de la azilul de noapte din Sibiu, persoane cu o situaţie  materială precară sau suferind de afecţiuni psihice.

”Sub pretextul oferirii un loc de muncă, victimele au fost transportate în oraşul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerşetoria, prostituţia sau să comită  infracţiuni de furt si sa predea zilnic membrilor grupării suma de 100 Euro fiecare. Victimele erau ameninţate si supuse unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea invinuiţilor sumele de bani  pretinse”, spun anchetatorii. 

Potrivit acestora, în aceeaşi perioadă, învinuiţii au sustras importante cantităţi de cupru precum şi combustibil din fabrici dezafectate sau şantiere din Germania.

Doi cu executare, doi cu suspendare

Toţi cei patru inculpaţi au primit pedepse de câte patru ani pentru trafic de persoane în formă continuată. Doar doi dintre ei însă, Dorin Nicolescu şi Nicolae Iacob, au primit pedepse cu executarea. Ceilalţi doi, Ion Iacob zis Ianoş şi Violeta Iacob zisă Sonia au primit pedepse cu suspendare. 

De asemenea, instanţa a menţiunut sechestrul pe un autoturism Audi A 6 al lui Dorin Grigorescu, un Peugeot 230 L Boxer al Violetei Iacob şi un Renault folosit de Ion Iacob, precum şi asupra unei camera foto şi a mai multor telefoane mobile. Autoturismele Audi A 6 şi Renault au fost confiscate. 

De asemenea, instanţa a admis acţiunile civile formulate de mai multe victime ale membrilor reţelei, oameni ai străzii de la Azilul de noapte. Mai exact, s-a dispus plata a 2.000 de lei daune materiale şi 1.000 de euro daune morale către partea civilă G.M., 2.760 de lei daune materiale şi 2.000 de euro daune morale către partea civilă N.M.M., 2.000 de lei daune morale către partea civilă F.M., 1.000 de euro daune morale către partea civilă T.N., 2.000 de euro daune morale către partea civilă G.V., 3.000 de lei daune morale către partea civilă A.G. şi 1.000 de euro daune morale către partea civilă T.C. 

Atât inculpaţii cât şi DIICOT au făcut apel, următorul termen în dosar fiind 14 februarie.  

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite