A treia zi de proteste antisistem la Sibiu. Circa 1.500 de oameni au ieşit în Piaţa Mare: ”10.000 de satanişti, îi dăm jos pe comunişti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 1.500 de sibieni au ieşit, pentru a treia zi consecutiv, în Piaţa Mare a oraşului, pentru a protesta faţă de actualul sistem din România.

UPDATE 21.52 Lumea începe să se duce spre case, nu înainte de a-şi da întâlnire mâine, din nou, la ora 19.00.

UPDATE 21.44 Protestatarii au ajuns, în Piaţa Mare, la altarul improvizat în faţa primăriei, cu lumânari pentru morţii din Clubul Colectiv. Se cântă imnul naţional.

UPDATE 21.01 Manifestanţii sunt pe Calea Dumbrăvii, sar şi strigă ”Toţi ignoranţii ne omoară fraţii”, ”Fraţii ne mor pe trotuare”, ”Voi ne faceţi catedrale”.

Sibienii strigă: ”Cine nu sare, nu vrea schimbare”

UPDATE 20.41 Manifestanţii au ajuns în faţa bisericii de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Huiduie şi strigă ”Daniel, eşti un fariseu, să te ierte Dumnezeu!”.

UPDATE 20.32 Sunt circa 1.500 de oameni.

UPDATE 20.27 Au intrat pe Bulevardul Mihai Viteazul şi strigă ”Victor Ponta pentru noi, o să fii un maimuţoi”.

Imagine de sus, credit foto: Ramona Găină

image

UPDATE 20.16 Se strigă ”Nu doar guvernul jos”, ci tot sistemul. Ei scandează ”Nu catedrale, vrem spitale!”. Coloana a ajuns pe Calea Dumbrăvii” şi se strigă ”10 000 de satanişti, îi dăm jos pe comunişti”.

Manifestanţii cer demisia preşedintelui CJ Sibiu, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.

image

UPDATE 20.07 Manifestanţii au ajuns în Piaţa Unirii.

UPDATE 20.02 Sunt circa 1.000 de oameni în stradă, la Sibiu. 

image

UPDATE 19.48 Cei circa 400 de manifestanţi  sunt acum pe Bulevardul Nicolae Bălcescu şi strigă ”România, trezeşte-te!”, ”Corupţia şi hoţia distrug România”, ”Peste tot corupţie, nicăieri justiţie”, ”Suntem tineri şi frumoşi, nu ne mai luati de proşti”.

Protest la Sibiu. Se strigă ”Uniţi, salvăm toată România”

UPDATE 19.43 Strigă cu toţii ”Şi uniţi salvăm toată România”. Au plecat în marş. 

image

UPDATE 19.25 Sunt circa 300 de manifestanţi în Piaţa Mare a Sibiului. Se strâng semnături pentru platforma i74.

image

Protestul este anunţat pe pagina de Facebook Colectiv Sibiu, însă un anunţ a fost făcut în faţa miilor de protestatari şi miercuri seara, la încheierea marşului, când s-a scandat ”Mâine la 7”. 

Miercuri seara, peste 3.000 de oameni au protestat la Sibiu. Din Piaţa Mare manifestanţii, în mare majoritate tineri, au mers în faţa Catedralei Mitropolitane, unde au scandat ”Daniel, Daniel, ia-te după Viorel”, ”Vrem spitale, nu catedrale!”, ”Fraţii mor pe trotuare, voi ne faceţi catedrale!”. Chemaţi de părintele Constantin Necula în catedrală oamenii au refuzat să intre, în schimb au îngenuncheat în stradă şi au spus ”Tatăl nostru”. Apoi, au mers spre Prefectură, unde au scandat ”Jos prefectul” şi apoi pe Calea Dumbrăvii şi pe bulevardul Mihai Viteazul. În faţa catedralei de aici i-a aşteptat un sobot de preoţi, clopotele răsunau, însă oamenii au huiduit şi au strigat ”Hoţii, hoţii” şi ”Vrem spitale, nu catedrale”. 

Oamenii s-au întors apoi în Piaţa Mare, pe traseu şoferii se opreau şi claxonau iar în balcoane ieşeau oameni cu steaguri tricolore. Un moment emoţionant a fost pe Calea Dumbrăvii, unde o ambulanţă a trecut claxonând continuu iar oamenii au primit-o cu ropote de aplauze. Pe traseu s-au scandat lozinci precum ”România e ţara ta, nu vă bateţi joc de ea!”, ”Ponta, nu fii trist, o să ajungi taximetrist!”, ”Bucureşti, nu uita, Sibiul e de partea ta!”, ”Uniţi salvăm toată România”, ”Parlament, demisia!”, ”Asasinii!”, ”Jos parlamentarii, jos toţi penalii!”, ”Din străini venim acasa, dar corupţii nu ne lasă!”. Pe tot parcursul marşului, s-a strigat ”Colectiv, Colectiv”. La intrarea în Piaţa Mare s-a cântat ”Deşteaptă-te, române”. 

Manifestările de stradă au debutat luni la Sibiu cu un marş al tăcerii şi au continuat cu proteste marţi şi miercuri. 

Pe aceeaşi temă:

O mie de sibieni au mărşăluit în tăcere, în memoria victimelor din clubul Colectiv

O mie de tineri au străbătut luni seara Sibiul, cu candele aprinse în mâini, pentru a le aduce un ultim omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la clubul Colectiv.

FOTO VIDEO Protest în Bucureşti. Aproximativ 25.000 de oameni au ajuns în faţa Primăriei Sectorului 4 şi cer demisia lui Piedone

Bucureştenii s-au strâns în Piaţa Universităţii, dar au ajuns la Guvern şi au blocat Piaţa Victoriei, unde au protestat o oră jumătate. Cei aproximativ 15.000 de oameni au ajuns în faţa Parlamentului, după ce au ţinut un moment de reculegere în Piaţa Revoluţiei. Forţe impresionante de jandarmi asigură ordinea. Protestatarii cer demisia lui Victor Ponta, a lui Gabriel Oprea şi a lui Cristian Popescu Piedone.

Incendiu în Clubul Colectiv. Patronul de la Expirat anunţă închiderea clubului: Am pus viaţa a mii de oameni în pericol. Nu mai pot să-mi asum vieţi

Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta

EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“

Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“

Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008

    

Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite