Lotul României s-a clasat pe locul 11 în lume, la Olimpiada Internaţională de Matematică. Andrei Bud a luat argintul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii au cucerit o medalie de aur  şi cinci de argint, reuşind performanţa de a se clasa pe locul 11 din lume  FOTO  International Mahtematical Olympiad  2014
Românii au cucerit o medalie de aur  şi cinci de argint, reuşind performanţa de a se clasa pe locul 11 din lume  FOTO  International Mahtematical Olympiad  2014

Elevii români au cucerit o medalie de aur şi cinci de argint la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cape Town- Africa de Sud, reuşind performanţa de a se clasa pe locul 11 în lume. Negreşteanul Andrei Bud a luat argintul.

În perioada 3-13 iulie s-a desfăşurat la Cape Town, Africa de Sud, cea de-a 55 ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică. 

Anul acesta au participat un număr de 103  ţări şi peste 500 de elevi. Românii au cucerit o medalie de aur  şi cinci de argint, reuşind performanţa de a se clasa pe locul 11 din lume.

Echipa a concurat cu elevi din alte 103 ţări, iar medalia de aur a fost obţinută de Ştefan Spătaru, elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti (provenit de la Şcoala Generală "Mihai Viteazul" Alexandria).

Toţi cei şase elevi ai echipei României au obţinut medalii. 

Cea de aur i-a revenit lui Ştefan Spătaru, iar celelalte cinci medalii de argint vor fi aduse acasă de către Simona Diaconu, negreşteanul Andrei Viorel Bud, Teodor Andrei Andronache, Paul Gabriel Muscă şi Ioan Laurenţiu Ploscaru.

Negreşteanul Andrei Bud a luat argintul

andrei bud

Andrei Bud are 18 ani, este din Negreşti-Oaş şi este proaspăt absolvent al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Suficient de menţionat că s-a calificat în fiecare lot restrâns al României, începând cu clasa a IX-a.

Andrei Bud a câştigat anul acesta argintul la olimpiada balcanică de matematică,iar în 2013 medalia de aur la acelaşi concurs, care s-a desfăşurat în Cipru, după ce în 2011 a obţinut medalia de argint la aceeaşi competiţie, cu toate că era cel mai tânăr membru al lotului naţional.

Andrei s-a întors acasă tot cu o medalie de argint şi de la olimpiada pluridisciplinară Tuymaada, din Yakuţia. Apoi a urcat şi mai mult culmile succesului la olimpiada Chinei de Vest, în clasa a X- a,când a luat aurul. Anul acesta, tot de la balcaniadă, s-a întors cu argintul.

Andrei Bud are de gând să rămână în România în viitor şi să urmeze Universitatea din Bucureşti şi ASE, în acelaşi timp, iar în caz că nu îi va plăcea, îşi păstrează ca plan de rezervă Anglia.

Pentru primele locuri, clasamentul (neoficial) al competiţiei arată astfel: China – 201, SUA – 193, Taiwan – 192, Rusia – 191, Japonia 177, Ucraina – 175, Coreea de Sud – 172, Singapore – 161, Canada – 159, Vietnam – 157, România – 156.

International Mahtematical Olympiad  2014

Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO) este cea mai prestigioasă dintre toate olimpiadele internaţionale de ştiinţe. Prima Olimpiada Internaţională de Matematică a avut loc în România, în anul 1959, fiind iniţiată de Societatea de Ştiinţe Matematice din România. Ca o recunoaştere a acestui fapt, România a fost invitată să inaugureze festivitatea de deschidere a competiţiei.

Delegaţia României a fost însoţită de prof. univ. dr. Radu Gologan, coordonatorul lotului internaţional şi preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, profesor Bogdan Enescu, profesor Mihail Bălună şi Omer Cerrahoglu-absolvent al liceului în acest an şi medaliat cu două medalii de aur şi trei de argint la Olimpiadele Internaţionale din anii trecuţi.

Vă recomandăm şi

FOTO Nebunia de la olimpiada de mate din Cape Town, Africa, a început. Lotul României concurează cu cei mai buni elevi matematicieni din întreaga lume

Patru elevi moldoveni au luat bronzul la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Patru medalii de aur şi una de argint pentru elevii români la Balcaniada de Matematică pentru juniori

Andrei Bud face parte din lotul României care va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Matematică din Africa

Olimpiada Satelor din Transilvania, eveniment unic în România, şi-a desemnat câştigătorii: Mihai Oşan a luat trofeul cu punctajul maxim:100 puncte

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite