Doi minori au băgat în spital un negreştean în stare avansată de ebrietate
0
Doi minori de 14 şi 15 ani au băgat un bărbat de 44 de ani din Negreşti Oaş în spital, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. Poliţiştii încă nu au reuşit să afle motivul agresiunii, bărbatul fiind în stare avansată de ebrietate.
Poliţiştii negreşteni au fost sesizaţi joi, 6 februarie, de un localnic, despre faptul că în faţa casei sale se află o persoană care susţine că a fost agresată.
Deplasându-se de urgenţă la faţa locului, echipajul l-a identificat pe bărbat, în vârstă de 44 de ani, care le-a relatat poliţiştilor că a fost lovit cu pumnii şi picioarele pe diferite părţi ale corpului de doi tineri.
Persoana vătămată se afla în stare avansată de ebrietate. Poliţiştii au identificat minorii de 15 şi respectiv 14 ani, în aproximativ 10 minute, în persoana numiţilor Andrei P., şi George B, cel dintâi fiind cunoscut cu antecedente. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Negreşti Oaş rămânând sub supraveghere. Minorii vor fi supuşi unor expertize pentru a se stabili discernământul şi antrenarea sau nu a răspunderii penale.
Citeşte şi
VIDEO Medic român şcolit la Stanford, nerecunoscut de oficialii români
Campionul la box care a băgat în spital o asistentă, trimis în judecată pentru vătămare corporală