PORTRET: Florin Fărcăşescu directorul care şi-a pus elevii la punct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Fărcăşescu
Florin Fărcăşescu

Reşiţeanul i-a determinat pe tinerii de la şcoala pe care o conduce să renunţe la toate prostioarele, montând camere de supraveghere în toată clădirea.

Uşa lui Florin Fărcăşescu este mereu deschisă pentru elevii şi profesorii şcolii. Pentru că iubeşte ordinea şi disciplina, Florin a avut o idee inedită. „Tocurile geamurilor şi pereţii erau mereu scrise cu pixul. La un moment dat au început să taie ţevile de la calorifere, nu ca să le fure, ci pentru a produce mici pagube. Pentru a-i potoli am montat camere video în tot liceul. În orice moment pot să văd ce se întâmplă aproape oriune. Comportamentul lor s-a schimbat în câteva luni, iar acum nu mai avem probleme”, a povestit directorul Grupului Şcolar Construcţii Montaj.

De la fotbal la fizică
Directorul exigent este pasionat de sport. Ani de zile a jucat fotbal, practicând sportul la nivel de performanţă. Din cauza unor probleme de sănătate, în clasa a IX-a, a fost nevoit să renunţe la sport. I-a plăcut foarte mult fizica şi a decis că trebuie să devină profesor. „Mama mea a fost învăţătoare, stăteam mult în preajma ei şi am îndrăgit meseria de dascăl. Cred că este moştenire de familie. După ce am absolvit, am susţinut examenul de titularizare la liceul în care astăzi predau”, a spus Florin. Din 1992 predă la aceeaşi şcoală.

Este pasionat de fizică şi face tot posibilul să transmită dragostea sa pentru această materie şi elevilor. Când a intrat în învăţământ, i-a fost destul de greu.

Predă cu plăcere
„În timpul facultăţii am predat elevilor din Timişoara. După titularizare am venit aici, la o şcoală industrială. Nivelul elevilor era mai scăzut decât al celor cu care eram obişnuit. M-am adaptat la specificul fiecărui elev. Am venit cu lucruri practice în faţa lor, le-am explicat fenomenele, am făcut experimente pentru ca ei să înveţe cu plăcere”, a explicat dascălul.

În anul 1995 a devenit director adjunct al şcolii, iar în patru ani a reuşit să ocupe funcţia de director. A acceptat provocarea şi a făcut tot posibilul de a aduce şcoala la standardele dorite. Nu încurajează discuţiile dintre profesori şi încearcă să stingă eventualele antipatii dintre colegii săi. A făcut acest lucru chiar de la început.

„Primul lucru a fost să formăm colectivul. Nu erau uniţi colegii mei şi nu mi-a plăcut aceasta. Am fost corect  cu toţi. Nu i-am ascultat atunci când încercau să se bârfească. Îi scoteam din birou pe toţi cei care aveau tendinţa de a se plânge de colegi”, a explicat Florin.

Întrebări şi răspunsuri

Ce surprize aţi avut în carieră?
Acum doi ani am fost desemnat directorul anului, alături de alţi doi colegi care coordonează licee teoretice. De obicei grupurile şcolare nu intră în astfel de competiţii. Cu banii obţinuţi am reuşit să facem investiţii în şcoală. Am primit 10.000 de lei noi.

Cum aţi reuşit să dotaţi şcoala?
Am primit şi bani de la Inspectoratul Şcolar, dar am solicitat şi finanţări. Am scris proiecte europene şi am câştigat finanţări.

Cum au fost primite camerele de pe culoare?
Nu se aşteptau. Le-am montat în vacanţă. Elevii le-au observat, dar au avut tendinţa de a călca strâmb. Îşi cereau voie de la ore să iasă câteva minute şi se duceau la fumat. Îi vedeam şi mergeam după ei să-i trimit la clasă.

ce-i place
„Îmi place meseria mea. Îmi place ceea ce fac. Îmi place să muncesc. Îmi place să ajut oamenii. Îmi place să fac sport. În fiecare seară de luni jucăm fotbal profesorii cu elevii“, a spus Florin Fărcăşescu.

ce nu-i place
„Nu-mi place să stau degeaba. Nu pot să stau într-un loc fără să fac nimic. Şi nu-mi plac oamenii falşi“, a mai precizat Florin Fărcăşescu.

Profil
Născut. 30.03.1968, Reşiţa.
Educaţie. Facultatea de Fizică.
Experienţă. Profesor de fizică şi director.
Familie. Căsătorit, un băiat, Flavius.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite