Medicii au reuşit să-i pună degetul retezat la loc, după o operaţie de peste patru ore. După recuperare, îl va putea folosi la fel ca înainte de accident
0Un bărbat de 47 de ani a fost operat, zilele trecute, de către medicii din Caransebeş, după ce s-a prezentat la spital cu degetul arătător de la mâna dreaptă aproape retezat, susţinut doar de o bucată de piele.
Cărăşeanul s-a accidentat în gospodărie, unde şi-a prins mâna la motorul unei maşini, şi s-a prezentat la spital fără mari speranţe în a-şi mai a salva degetul.
Medicul care l-a operat este Singh Bhupinder, doctorul indian la origine, specializat în cirurgie plastică şi reparatorie, care lucrează la spitalul din Caransebeş. Acesta spune că intervenţia este una de succes.
“Pacientul e bine, deja l-am externat. Intervenţia a durat mai mult de patru ore şi jumătate, pentru că a trebuit refăcută o arteră, nervii, tendonul şi osul. Nu am făcut niciodată o astfel de intervenţie până acum. Am mai operat degete tăiate, dar mai de jos, aşa de sus, e destul de dificil să-l pui înapoi. E o performanţă, mai ales că, după ce se vindecă complet, el va putea să mişte degetul respectiv. După şase săptămâni de recuperare, îşi va folosi mâna fără probleme, la fel ca şi înainte”, ne-a declarat dr. Singh.
Intervenţia medicală este o premieră şi pentru spitalul din Caransebeş, până acum astfel de cazuri fiind trimise la spitalele din Timişoara.