Buget de milioane, insuficient pentru investițiile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul Reșiței pentru anul 2012 este de 120 de milioane de lei. Potrivit executivului, suma este prea mică, astfel încât capitolul investițiilor va rămâne descoperit. Banii se vor duce pe salarii și indemnizațiile persoanelor cu handicap.

Bugetul orașului de pe Bârzava este cu puțin mai mare decât cel de anul trecut, însă atunci când vine vorba despre repartizarea banilor, lucrurile nu stau chiar bine pentru reșițeni. „Din păcate, nu am prea avut în mare măsură ce să împărțim pentru că, repet, au apărut anumite acte normative care obligă impunerea în buget a anumitor capitole. În plus, mai sunt și datoriile din anii anteriori, care trebuie achitate”, a precizat primarul Reșiței, Mihai Stepanescu.

Jumătate din bani este repartizată deja într-o direcție total opusă investițiilor, care vor avea de suferit în 2012. „Salariile profesorilor și ajutoarele sociale înseamnă jumătate din buget, dar per ansamblu sunt multumit și am reușit să îi mulțumesc și pe ceilalți consilieri locali. Deficitar va fi în acest an capitolul investițiilor. Sunt reparații care trebuie făcute”, a adăugat primarul.

Mihai Stepanescu a ținut să reamintească faptul că Reșița a stat prost la capitolul fonduri europene până la momentul în care a preluat primărie. „Am avut o sincopă în acest sens, dar bugetul din 2012 este mai mare acum pentru că am cuprins în el și cele 6 milioane de euro, bani atrași din surse europene și guvernamentale. Știți foarte bine că sunt firme care au o serie de probleme, dar sper eu,  să își revină, dar să mai vină și altele, astfel încât veniturile să nu fie doar prognozate, ci să fie realizate”, a adăugat șeful executivului reșițean.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite