VIDEO Alegeri PSD Vâlcea. George Mihăilescu, singurul învingător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social democraţii vâlceni şi-au ales prin vot deschis  noua conducere, cei aproximativ 700 de delegaţi votând în bloc echipa propusă de Constantin Rădulescu. Cu doar câteva minute înainte de a se trece la votul secret,  deputatul Rădulescu a rămas fără contracandidat căci, la insistenţele lui Paul Stănescu, coordonatorului regional al PSD, senatorul Laurenţiu Coca s-a retras din cursă.

Simulacrul de alegeri de la PSD Vâlcea i-a lăsat cu un gust amar pe puţinii susţinători ai lui Laurenţiu Coca, care, deşi au fost conştienţi că senatorul nu are nicio şansă să câştige şefia partidului, şi-ar fi dorit totuşi ca preşedintele organizaţiei să fie ales prin vot secret. Printre cei mai nemulţumiţi de modul cum s-au desfăşurat alegerile s-a numărat fostul deputat de Drăgăşani Vasile Bleotu, cel care a părăsit sala înjurând în gura mare, chiar dacă în faţa sa se aflau două doamne din conducerea naţională a partidului: Ecaterina Andronescu şi Lia Olguţa Vasilescu.  

Ca urmare a  negocierilor din ziua alegerilor şi a insistenţelor lui Stănescu, senatorul Coca şi-a retras candidatura, acesta motivând că nu vrea să provoace o ruptură în partid. Laurenţiu Coca va fi, însă, numărul doi în partid, întrucât  Constantin Rădulescu i-a oferit în schimbul retragerii candidaturii funcţia de secretar al organizaţiei, funcţia deţinută în ultimii opt ani de Dumitru Persu.  

George Mihăilescu, singurul învingător

Consilierul municipal Gheorghe Mihăilescu poate fi numit singurul învingător al alegerilor din PSD Vâlcea. Pentru a obţine susţinerea organizaţiei municipale a PSD, Constantin Rădulescu a acceptat candidatura lui George Mihăilescu pentru funcţia de  preşedinte executiv al partidului. De asemenea, în urma votului de vineri seara, PSD Râmnicu Vâlcea şi-a întărit poziţia, mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiei municipale primind funcţii în Biroul Executiv, ceea ce înseamnă că preşedintele Constantin Rădulescu nu poate lua nicio decizie fără acordul colegilor din Râmnic. 

image

Din noua structură de conducere a partidului vor face parte şi câţiva primari care şi-au exprimat opoziţia făţişă faţă de candidatura lui Constantin Rădulescu, printre aceştia numărându-se Dumitru Pearcu (Tomşani) sau Nicolae Voicescu (Fârtăţeşti), cel care a fost votat vicepreşedinte deşi nu a fost prezent la conferinţa de alegeri. 

Alegeri PSD Valcea

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite