Probleme pe drumurile judeţene din Vâlcea asfaltate anul trecut
0Deficienţe. Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a intrat în vizorul Curţii de Conturi din cauza unor lucrari de modernizare pe drumurile judeţene care s-au realizat cu bani împrumutaţi de la bănci. Una dintre firmele care a lucrat pe drumurile unde au apărut probleme este deţinută de un membru al PSD Vâlcea, subordonat politic preşedintelui CJ, Ion Cîlea.
Pe DJ 677 A, care face lăgătura între comunele Şirineasa şi Pesceana, au apărut deteriorări pe două porţiuni, deşi lucrările au fost finalizate în 2012.
Şanturile de pe marginea drumului sunt pline cu frunze şi nisip, iar apa se scurge pe carosabil. Primarul localităţii Şirineasa se declară nemulţumit de faptul că, deşi este în garanţie, nu se ocupă nimeni de întreţinerea drumului.
„Drumul este deteriorat în trei locuri. În două locuri e deteriorat din cauza necompactării asfaltului, iar, în al treilea loc este vorba despre o alunecare de teren activă şi trebuie făcută protecţie. Sunt nemulţumit în momentul ăsta de modul cum e administrat drumul. Şanţul e plin de mizerie, e obturat. Lucrarea e în garanţie şi trebuie să se intervină în zonele unde sunt probleme “, declară primarul comunei Şirineasa, Dan Săraru.
Din cauza subfinanţării, CJ Vâlcea nu a mai alocat în ultima perioadă fonduri pentru întreţinerea drumurilor. De remarcat este şi faptul că nici constructorii nu au mai intervenit pe drumul dintre Şirineasa şi Pesceana.
Până în prezent, CJ Vâlcea a decontat 5. 975. 527 lei pentru lucrările de pe DJ 677 A, Şirineasa-Pesceana. Între cele două localităţi s-au asfaltat 3 kilometri de drum.
Fisuri au apărut şi pe DJ 703 P Racoviţa Titeşti, unde lucrările de asfaltare s-au finalizat tot în 2012.
“ Lucrarea e bună, în general, dar au apărut câteva fisuri pe marginea drumului. Sunt lucrări executate de două firme, de Strabag şi Cazicom. La noi, în Titeşti, s-au asfaltat 2,5 kilometri. În total, drumul dintre Racoviţa şi Titeşti a fost asfaltat pe o porţiune de aproximativ 5,5 kilometri”, spune şi primarul comunei Titeşti, Cătălin Daneş.
Pentru lucrările executate aici, CJ Vâlcea a achitat constructorilor 4 224 803 lei.

Curtea de Conturi a inspectat lucrarea de la Fârtăţeşti
Inspectorii Curţii de Conturi Gorj, aflaţi în control în această lună la CJ Vâlcea, au mers în comuna Fârtăţeşti pentru a verifica lucrările de modernizare a drumului DJ 676 A, Giuleşti-Dozeşti-Roşiile.
În urma controlului efectuat la Fârtăţeşti, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că s-au executat lucrări care nu au fost prevăzute în proiect, în schimb, constructorii au „uitat” să asfalteze intrările pe mai multe uliţe. Potrivit preşedintelui CJ Vâlcea, s-a turnat asfalt în parcarea unei biserici, lucrare care nu era însă prevăzută în proiect.
“Pe nişte drumuri laterale, firma Strabag trebuia să toarne încă 25 de metri de asfalt, pe dreapta şi pe stânga. Erau nişte porţiuni care nu figurau nici ca drumuri comunale, că erau săteşti, şi nu aveai cum să torni asfalt acolo. Primarul localităţii, împreună cu dirigintele de şantier şi cu reprezentanţii direcţiei tehnice, care urmăreau lucrarea, au avut grijă să se intervină sus, la biserică, spre Roşiile. Practic, au lărgit suprafaţa pentru parcare mijloacelor de transport din faţa bisericii şi au turnat asfalt ”, confirmă Ion Cîlea, preşedinte CJ Valcea.
CJ Vâlcea a programat în data de 6 iunie recepţia lucrării, cu doar câteva zile înainte de controlul Curţii de Conturi. Astfel, s-au trimis invitaţii comisiei care trebuia să recepţioneze lucrările şi unor instituţii din Vâlcea. Ion Cîlea susţine însă că această recepţie nu a mai avut loc pentru că şi-a dat seama că nu s-a respectat proiectul şi, că, decizia nu are vreo legătură cu vizita în teren a inspectorilor din Gorj.
“Eu am reţinut firmei mai mulţi bani decât au calculat cei de la Curtea de Conturi că valoarează lucrările neexecutate pe acele uliţe. Am fost foarte atent şi, pentru că nu se realizase recepţia finală a lucrării, am reţinut contructorului vreo trei miliarde lei vechi. E vorba de firma Strabag aici. Lucrarea nu era recepţionată şi, până la recepţie, am N controale de făcut. Era programată recepţia, dar nu s-a făcut, încă nu s-a încheiat procesul verbal de recepţie “, completează Ion Cîlea.
Pentru lucrările executate pe DJ 676 A, CJ Vâlcea a plătit până în prezent 3 131 705 lei.
Primarul din Fârtăţeşti îşi contrazice şeful de partid. Acesta spune că nu are idee să se fi asfaltat în zona bisericii şi că ar fi bine să cerem informaţii cu privire la acest aspect de la Ion Cîlea.
„ Nu s-a turnat asfalt la nicio biserică şi în nicio curte. Eu am 17 biserici şi nu există aşa ceva. Lucrările au fost executate de firmele Strabag şi Cazicom, dar la noi nu sunt probleme, din câte ştiu eu. Noi suntem mulţumiţi de lucrare. Întrebaţi la CJ, că e proiectul lor. La noi, la primărie, nu a fost Curtea de Conturi”, afirmă primarul Nicolae Voicescu din comuna Fârtăţeşti.
Întrebat de ce a fost nevoie ca inspectorii Curţii de Conturi să meargă la Fârtăţeşti, şeful CJ Vâlcea recunoaşte că aceştia au vizitat toate drumurile din judeţ pe care s-au realizat lucrări în ultimii ani.
Ion Cîlea: “Eu nu sunt Frâncu, eu nu iau mită!”
Societatea din Bucureşti care a câştigat licitaţiile pe cele trei drumuri a subcontractat o parte din lucrări firmei Cazicom. Pe site-ul oficial al constructorului care are sediul în Băile Olăneşti, apar informaţii despre lucrările executate în ultimii ani. Din 2006 până în 2011, firma a trecut de la construcţia de cabane şi hoteluri la asfaltări pe drumuri judeţene şi comunale.
Întrebat cum comentează faptul că, în ultima perioadă, firma unui membru PSD Vâlcea a executat lucrări pe drumuri pentru care CJ a făcut împrumut la bancă, Ion Cîlea, care deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea, a avut o ieşire nervoasă şi a ţinut să precizeze că nu ia mită ca primarul arestat al Râmnicului, Emilian Frâncu.
“Eu n-am nicio legătură, eu nu sunt ca Frâncu, mă enervaţi cu această chestie. Am făcut o listă cu mai multe drumuri judeţene, cu 15 oameni din CJ, de diferite specialităţi. Nu am eu treabă cu licitaţiile, nu mă băgaţi pe mine în mizerii! Să vă fie jenă pentru întrebările pe care mi le puneţi. Eu nu sunt Frâncu, eu nu iau mită!” , ţine să precizeze Ion Cîlea.
În anul 2010, consilierii judeţeni au aprobat contractarea unui împrumut de pe piaţa bancară în valoare de 32 milioane lei pentru realizarea unor lucrări de interes public judeţean, printre care şi drumurile enumerate mai sus.
Valoarea totală a lucrărilor de modernizare pe cele trei drumuri depăşeşte 13 332 035 lei, inclusiv TVA.
De remarcat este faptul că CJ Valcea are în subordine Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP), care se afla la un pas de faliment în timp ce alte firme au prosperat pe timp de criză.
RAJDP Vâlcea are de reuperat de la CJ şi primării din judeţ peste 5 milioane de lei pentru lucrări executate în ultimul an.