Cu câte voturi a recâştigat Mircia Gutău postul de primar la Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul de voturi cu care controversatul primar din Râmnicu Vâlcea a obţinut un nou mandat în fruntea administraţiei publice locale ar trebui să ridice nişte semne de întrebare atât în echipa de campanie a câştigătorului, cât şi în cele ale perdanţilor.

Mircia Gutău, candidatul Partidului Ecologist Român la Râmnicu Vâlcea a obţinut în urma alegerilor de duminică, 27 septembrie, al patrulea mandat de primar.  

O campanie destul de zgomotoasă, cu acuze, calomnii, dezinformări, i-a determinat pe râmniceni să dea un vot de blam tuturor candidaţilor, alegând să nu iasă la vot. 

Practic, Râmnicu Vâlcea, deşi municipiu reşedinţă de judeţ, a fost pe primul loc în clasamentul privind cea mai scăzută prezenţă la vot din întregul judeţ. Dacă media a fost de peste 50 % participare în toate celelalte 88 de localităţi, cu mici excepţii, unde s-a situat între 40 şi 50%, la Râmnicu Vâlcea abia a depăşit 32,5%

Altfel spus, din cei peste 97.000 de alegători cu drept de vot au trecut duminică pe la urnele de vot din Râmnicu Vâlcea puţin peste 34.000. Dintre aceştia, circa 1.000 şi-au anulat votul. 

Dintre voturile valabil exprimate, 16.000 s-au îndreptat spre candidatul PER, Mircia Gutău, iar mai puţin de 12.000 spre candidatul PNL, Virgil Pîrvulescu. În procente: Gutău a obţinut peste 45% din sufragiile celor care au mers la urnele de vot, iar contracandidatul său, în jur de 35%. Restul voturilor s-a împărţit între ceilalţi şapte candidaţi. 

Dacă am calcula procentual numărul de voturi obţinute la numărul total de alegători, procentul ar scădea semnificativ, undeva spre 16%, dar, din fericire pentru candidaţi, jocul electoral este cu totul altul, câtă vreme nu există obligativitatea prezenţei la vot. 

Reţeta aceasta funcţionează de câţiva ani la Râmnicu Vâlcea, pentru că, aşa cum spun unii, nu contează nici cum, nici cu cât, ci doar că ai câştigat. Până la urmă, prin alegerea de a sta acasă, în ziua votului, peste 60.000 de vâlceni au decis în acest mod să acorde votul şi girul lor de încredere celui care va câştiga, indiferent cine va fi acesta.

Istoria se repetă

Situaţia seamănă izbitor de mult cu ce s-a întâmplat la alegerile locale de acum patru ani, când Mircia Gutău câştiga un număr asemănător de voturi, ceea  ce înseamnă că şi-a păstrat fidel electoratul, fiind doar într-o uşoară scădere. Contracandidatul său principal, de la acea vreme, câştiga însă cu aproximativ 2.000 de voturi mai mult faţă de cel de acum. Întâmplător sau nu, este cam acelaşi număr de alegători pe care municipiul reşedinţă de judeţ i-a pierdut în ultimii patru ani (99.000 în 2016, faţă de 97.000 în 2020).  

La alegerile din 2016, principalul oponent era chiar fostul său viceprimar din mandatul anterior, Romeo Rădulescu, cel care l-a trădat imediat cum a ajuns în închisoare, în urma unui scandal de corupţie. Scandal în care, în final, a fost achitat, pentru că CEDO a concluzionat că nu a avut parte de un proces corect. A rămas însă cu o altă condamnare, cu suspendare, tot într-un proces de corupţie.

Comparând rezultatele din 2016 şi 2020, mai reiese că râmnicenii, într-un procent asemănător, votează împotriva lui Gutău, indiferent de partidul din partea căruia vine principalul oponent. 

Situaţia arăta în felul următor în 2016: 

Mircia Gutău - PER: 16.724 voturi

Romeo Rădulescu - PSD: 13.142 voturi

Iată, prin comparaţie, şi în 2020:

Mircia Gutău - PER: 16.009 voturi

Virgil Pîrvulescu - PNL: 11.752 voturi

Mircia Gutău a obţinut două mandate de primar din partea PDL, apoi, după problemele cu justiţia, a fost nevoit să demisioneze din partid în 2010. S-a înscris în UNPR, după ce a ieşit din închisoare, iar în 2016 şi-a depus adeziunea la PNL (care se unise între timp cu PDL). Numai că Vasile Blaga s-a opus candidaturii sale din partea PNL, motiv pentru care iniţial a vrut să candideze independent, dar s-a răzgândit şi a intrat în PER. Acum a obţinut al doilea mandat din partea PER şi al patrulea per total. Notorietatea de care se bucură în Vâlcea a mai adus în portofoliul PER încă alte patru primării din judeţ.

Şi dacă la Râmnicu Vâlcea majoritatea a ales să stea acasă, iar minoritatea a decis printr-un vot, chiar dacă acesta nu este pe placul unora, el trebuie respectat.

 

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE Alegeri locale 2020. Cine a câştigat alegerile în Vâlcea: „I-am zdrobit”

UPDATE Alegeri locale 2020. Prezenţa la vot în Vâlcea 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite